Ministrul a anunţat că intenţionează să aducă modificări la legea achiziţiilor publice, care va intra săptămâna viitoare în Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor, după ce instanţa a anulat licitaţia pentru două din cele patru loturi ale drumului expres Craiova – Piteşti.

„Acolo este o problemă pe care o vom reglementa. Săptămâna viitoare voi intra la Comisia de industrii pentru a propune modificări la această lege. Pentru că Piteşti-Craiova, din păcate, este strict legat de modul în care firmele înţeleg să îşi desfăşoare activitatea în România. O firmă care nu a participat la licitaţie a contestat cele patru loturi, două loturi nu au avut nicio problemă, lotul 1 şi 2 unde s-au desemnat câştigătorii, s-au semnat contractele. Contestaţia a fost făcută pe rezervele de implementare. Rezervele de implementare constituie un concept care vin să ajute constructorul să nu ne mai blocăm pe un cuantum de 10% pentru cheltuieli neprevăzute. Avem rezerve de implementare ca să nu mai încheiem acte adiţionale ulterioare la contractele dintre beneficiar şi constructor. Ei tocmai acest lucru l-au contestat, din păcate un complet de judecată a spus că pentru două loturi e ok, pentru două loturi le-a admis contestaţia şi acum trebuie relicitate, compania le va relicita în cel mai scurt termen”, a declarat ministrul Cuc, potrivit Agerpres.

Ministrul a spus că propunerile de modificare agreate de Ministerul Transporturilor au fost transmise la Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor şi speră să fie adoptate.

„Prevăd că dacă o firmă nu participă la licitaţii să nu poată contesta, este unul dintre puncte. Pe de altă parte, în momentul în care avem o decizie de la CNSC cum că câştigătorul este cel desemnat de comisie, noi semnăm contractul, ulterior alte firme care au nemulţumiri se pot duce în instanţă, dar nu rămânem blocaţi cu proiectul un an sau doi, cât durează procesul”, a susţinut Răzvan Cuc.

Te-ar putea interesa și: