Comisia Europeană a anunţat joi că intenţionează să pună la punct o rezervă permanentă de medicamente esenţiale şi echipamente medicale, pentru a răspunde la crizele de aprovizionare care au afectat UE timp de mai mulţi ani şi care s-au înrăutăţit în perioada pandemiei de COVID-19.

Rezerva va fi finanţată de la noul buget pentru sănătate în valoare de 9,4 miliarde de euro, pe care l-a propus miercuri Executivul comunitar. Potrivit unui document comunitar consultat de Reuters, UE vrea să stocheze şi dezinfectanţi, reactivi pentru testare şi diagnosticare, echipamente de protecţie şi medicamente esenţiale.

Viitoarea rezervă se va adăuga stocurilor de urgenţă în valoare de 380 milioane de euro, care au fost create la începutul pandemiei de COVID-19, după ce multe state din blocul comunitar s-au confruntat cu lipsuri grave în aprovizionarea cu măşti, kituri de testare, ventilatoare, medicamente pentru terapie intensivă şi alte produse vitale, transmite Agerpres.

Vaccinuri insuficiente

Fondurile suplimentare, care trebuie însă aprobate de guvernele statelor membre şi Parlamentul European, ar urma să fie utilizate şi pentru achiziţionarea de vaccinuri, care deseori sunt în cantităţi insuficiente în UE şi, în marea lor majoritate, sunt produse în afara blocului comunitar.

De asemenea, Comisia Europeană a precizat că vrea să ofere stimulente companiilor farmaceutice să dezvolte şi să producă vaccinuri în Europa, să îşi mute capacităţile de producţie de medicamente şi componente chimice utilizate la producţia de medicamente, care în prezent sunt importate în principal din India şi China.

Europarlamentarii au făcut un apel pentru acordarea de subvenţii în ideea de a încuraja mutarea capacităţilor de producţie, însă comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, nu a dorit să comenteze acest aspect. Kyriakides a spus că aspectele legate de stimulente vor fi incluse într-o propunere pentru o strategie farmaceutică a Uniunii Europene, ce urmează a fi prezentată la finele acestui an, însă acest orizont de timp a generat semne de întrebare în industria farmaceutică având în vedere riscul unui al doilea val de pandemie la toamnă.

Producţia de medicamente prioritare va fi vitală

Într-un proiect de raport, Parlamentul European a cerut, de asemenea, înfiinţarea unui sau a mai multor întreprinderi europene farmaceutice nonprofit care să producă medicamente prioritare.

SUA au analizat şi ele posibilitatea de a-şi consolida capacitatea de a produce, în interiorul ţării, medicamente şi substanţele folosite la producţia de medicamente, după ce pandemia de coronavirus a scos în evidenţă dependenţa industriei farmaceutice de China şi India.