Laura Codruța Kovesi primește un sprijin important din România pentru activitatea sa în fruntea Parchetului European.

Dacă până acum instituția europeană condusă de fosta șefă a DNA a beneficiat mai mult de sprijinul moral al țării noastre, de miercuri Kovesi primește și un suport cât se poate de concret din România.

Laura Codruța Kovesi primește un sprijin important. 6 procurori din România

România are, de astăzi, 10 februarie, primii 6 procurori delegați la Parchetul European (EPPO).

Colegiul Parchetului European a fost de acord cu toate propunerile transmise de Ministerul Justiției, ca urmare a procedurii de selecţie din 29 ianuarie .

Avem, așadar, la nivel naţional, instrumentele necesare sprijinirii acestui nou organ independent al Uniunii Europene, singurul organ european cu atribuții de urmărire penală.

Acum ne vom concentra pe aplicarea prevederilor legale, pe măsurile instituţionale, bugetare şi de pregătire profesională a tuturor celor care, direct sau indirect, vor sprijini EPPO în misiunea acestuia, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Trebuie precizat că activitatea Parchetului European este așteptată să devină operațională în luna martie a anului curent, conform site-ului oficial al instituției.

Rol esențial pentru consolidarea statului de drept în Europa

România a fost printre primele state care au susținut înființarea Parchetului European, atât în procesul de negociere a Regulamentului EPPO, cât și în etapele de operaționalizare a noului organ jurisdicțional al Uniunii. EPPO va avea un rol esențial, inclusiv din perspectiva consolidării statului de drept în Europa, în combaterea infracţiunilor ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene.

Activitatea operațională a EPPO este preconizată a începe în curând. Misiunea lui va fi cu atât mai importantă în perioada următoare, când vor fi disponibile fonduri semnificative din bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, în sumă de 1074.3 miliarde EUR, și din pachetul de redresare post-pandemic Next Generation EU, în valoare de 750 miliarde EUR.

Trebuie precizat că Laura Codruța Kovesi a devenit șef al Parchetului European în data de 24 septembrie 2019, primind misiunea să organizeze instituția astfel încât să își poată începe activitatea pe teritoriul statelor membre UE care au aderat la această formă de organizare.

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea.