Acțiunea în instanță vine după ce partea română a reziliat contractul cu Consorțiul EuroGammaS condus de italieni, pentru că aceștia au întârziat instalarea sistemului fascicul gamma, care este unul dintre principalele echipamente de cercetare.

Contractul reziliat este în valoare de 66 de milioane de euro.

Asocierea EuroGammaS, condusă de Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia, a dat în judecată Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, care conduce proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP).

Cauza se judecă la Tribunalul Ilfov, iar acțiunea a fost înregistrată pe 22.11.2018, potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor de judecată, scrie edupedu.

Acțiunea în instanță vine după ce Institutul din România a reziliat, pe 16 noiembrie 2018, contractul în valoare de 66 de milioane de euro semnat în 2014 de Consorțiul EuroGammaS pentru instalarea Sistemului Fascicul Gamma.

Directorul proiectului Laserul de la Măgurele, Nicolae Zamfir, care este și directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), a declarat în repetate rânduri că EuroGammaS întârzie instalarea Sistemului Fascicul Gamma.

Nicolae Zamfir este singurul român menționat de laureatul premiului Nobel pentru fizică, Gérard Mourou.