După o luptă crâncenă, Simona Halep, numărul doi mondial, a obţinut victoria după două ore şi 5 minute în faţa unei adversare modeste, Krejcikova (24 ani) fiind pe locul 118 în ierarhia WTA.

La începutul jocului, Halep a pornit cu break şi a condus cu 2-1, dar şi-a făcut o singură dată serviciul în primul set, în care a fost departe de valoare, cedând cu 3-6.

În setul secund, sportiva a jucat mai bine și a avut 3-1 şi 5-2, dar a început să greşească mult şi Krejcikova a egalat, 5-5, însă Halep găsit resurse să încheie cu 7-5, fructificând a şasea minge de set.

A fost nevoie de îngrijiri medicale

Halep, care a primit îngrijiri medicale înaintea setului decisiv, a început rău, fiind condusă cu 2-0, dar după ce a salvat o minge de 0-3 a jucat din ce în ce mai bine şi a reuşit şase ghemuri consecutive (6-2), câştigând partida.

Totodată, pe tot parcursul jocului Simona Halep a comis nu mai puţin de 10 duble greşeli, faţă de 3 ale adversarei. La capitolul winners, românca a avut 21, iar cehoaica 30. Krejcikova a făcut, însă, mai multe erori neforţate (26 Simona, 34 Barbora).

Nu este prima oară când cele două joacă împreună. Sportivele s-au mai înfruntat în 2016, la Bucureşti, în primul tur, când Halep s-a impus tot în trei seturi, cu 3-6, 6-1, 6-1.

Turneul de la Praga este dotat cu premii totale de 202.250 dolari.