Evenimentul are parte de o participare bogată, strângând 145 de mesteşugari şi artizani care expun ii, covoare, ouă încondeiate, produse de olărit, icoane, ceramică tradițională și decorativă, produse brodate, bijuterii, păpusi folclorice, articole din sticlă sau lemn, precum şi mobilier artizanal mic. Oferta este, deci, pe măsura diversităţii participanţilor, veniţi din toate regiunile ţării.

În plus, târgul include ateliere de lucru în aer liber, unde vizitatorii îi pot privi live pe expozanți cum îşi lucrează obiectele, pot pune întrebări sau pot experimenta ei înşişi tehnici tradiţionale de lucru, sub îndrumarea răbdătoare a meşteşugarilor.

Prezent la deschiderea evenimentului în această dimineaţă, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat Ştefan Radu Oprea s-a arătat impresionat de bogăţia şi diversitatea târgului. “E un sentiment reconfortant să te vezi înconjurat de atâtea obiecte frumoase, ieşite direct din mâna unor creatori populari. Sprijinind astfel de evenimente, vrem nu doar să sprijinim micul antreprenoriat care produce şi comercializează aceste valoroase artefacte, ci şi să sprijinim tradiţia pe care ele o încorporează şi care nu poate fi evaluată în bani. Într-o lume globalizată, în care schimbările se succed în ritm ameţitor, recursul la tradiţie devine cea mai simplă şi la îndemână strategie de conservare a identităţii şi a coeziunii sociale.”

Târgul face parte din Programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, cu un buget de de 890.000 lei, din care o parte este alocată acordării de ajutor unui număr de cel puţin 100 de mesteşugari şi artizani. Mai mult decât atât, în urma discuţiilor purtate cu creatorii populari de la Muzeul Satului, ministrul are de gând să propună scăderea TVA-ului pentru meşteşugari şi artizani. “Am promis că luna viitoare vom organiza dezbateri cu meşteşugari, parlamentari, reprezentanţi ai ministerelor pentru a discuta aspecte legate de susţinerea activităţii lor”, a declarat ministrul Ştefan Radu Oprea.