Decizia survine în timp ce aproape două treimi din personalul reprezentanţelor diplomatice americane din Rusia a părăsit vineri ambasadele şi consulatele, ilustrând eşecul Casei Albe şi al Kremlinului de a-şi îmbunătăţi relaţiile după şapte luni de la sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, care făcuse din normalizarea relaţiilor între cele două ţări unul dintre obiectivele sale.
 
Statele Unite au ordonat închiderea până sâmbătă a consulatului rus din San Francisco şi a două misiuni comerciale, de la Washington şi New York, în numele 'parităţii'. Moscova a denunţat o "escaladare" a tensiunilor "iniţiate" de Washington.
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat vineri că ţara sa îşi rezervă dreptul de a răspunde la această măsură după o analiză a situaţiei, fără însă a acuza administraţia Donald Trump pentru deteriorarea relaţiilor între cele două ţări.
 
"Toată această poveste a fost lansată de administraţia Obama pentru distrugerea relaţiilor ruso-americane şi pentru a nu-i permite lui Donald Trump să le scoată din mocirlă", a spus el.
 
Potrivit lui Serghei Lavrov, Congresul şi establishmentul american "încearcă să lege de mâini şi de picioare (administraţia Trump), să inventeze o presupusă ingerinţă rusă, o legătură între el şi Rusia, între familia lui şi Rusia". "Nu există un singur fapt" care să dovedească aceste acuzaţii, a declarat acesta.
 
Decizia Statelor Unite de a închide consulatul rus din San Francisco reprezintă un răspuns la reducerea drastică a numărului diplomaţilor americani aflaţi la post în Rusia, ordonată la sfârşitul lunii iulie de Vladimir Putin ca represalii la noile sancţiuni economice impuse de Washington împotriva Rusiei. 
 
Prezenţa diplomatică americană în Rusia a fost astfel limitată la 455 de persoane, la acelaşi nivel cu reprezentarea rusă în Statele Unite.
 
Departamentul de Stat al SUA a dat asigurări că reducerea a fost "implementată pe deplin". Acordarea de vize în Rusia pentru Statele Unite, suspendată ca urmare a acestor restricţii, va fi reluată în curând, însă va rămâne limitată. 
 
La începutul lunii august, Statele Unite au fost de asemenea nevoite să renunţe la două clădiri diplomatice situate la periferia capitalei ruse. 
 
Deşi sosirea la Casa Albă a lui Donald Trump în luna ianuarie prevestea o relansare a relaţiilor între cele două puteri rivale, acestea au continuat să se deterioreze, pe fondul acuzaţiilor privind ingerinţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 şi a suspiciunilor privind o înţelegere între echipa de campanie a miliardarului republican şi Moscova. 
 
Secretarul de stat american Rex Tillerson l-a anunţat miercuri la telefon pe omologul său rus Serghei Lavrov cu privire la decizia sa de a închide consulatul rus din San Francisco şi cele două misiuni de la Washington şi New York. Cei doi se vor întâlni în septembrie, probabil în marja Adunării Generale a ONU de la New York. 
 
"Nu dorim să ne certăm cu Statele Unite (…) şi chiar vrem cu adevărat ca climatul politic să devină normal", a declarat vineri Lavrov. "Însă pentru un tango este nevoie de doi, iar partenerul nostru se află în permanenţă într-un break dance solo", a spus el ironic.
AGERPRES