Pe 20 martie a avut loc prima rundă de negocieri dintre delegația Parlamentului European și Consiliul Uniunii Europene. Potrivit g4media.ro, cele două părți nu vor face niciun compromis, iar părerile sunt împărțite.

Mai concret, Parlamentul European o susține pe Laura Codruța Kovesi, iar Consiliul pe francezul Francois Bohnert.

”Calitățile candidaților nu au fost discutate încă. Ambele delegații au admis că la acest moment nici una dintre părți nu este în poziția de a accepta un compromis. Ambele delegații au convenit că viitorul pas va fi discutarea viziunilor despre cum Parchetul European ar trebuie să fie organizat și condus”, se arată în informarea transmisă către președintele Parlamentului European de către delegația care a negociat cu Consiliul.

Potrivit documentului în cauză, delegația Parlamentului European dorește audierea președintelui comitetului de selecție. Consiliul a declinat această solicitare pe 15 martie.

Comitetul de selecție este cel care a desemnat-o pe Kovesi pe primul loc, dintre cei 24 de candidați.

Oficialii ar fi selectat-o datorită ”realizărilor impresionante ale parchetelor pe care le-a condus”, dar și pentru ”capacitatea de a rezista la o presiune considerabilă”.

Documentul consultat de G4Media.ro mai arată că, potrivit Comitetului de selecție, ”Kovesi a convins comitetul de înțelegerea clară a provocărilor viitoare, de profesionalismul său și capacitatea de a construi un Parchet European independent și eficient”.

O decizie este departe de a fi luată. Urmează noi runde de negocieri.

”Următoarele întâlniri vor avea loc pe 27 martie, apoi pe 4 și 10 aprilie.Întâlnirea de pe 27 martie va avea loc prin videoconferință deoarece noi, Parlamentul European, vom fi în sesiune la Strasbourg, iar Consiliul nu se poate deplasa atunci la Strasbourg”, a explicat europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan.

Te-ar putea interesa și: