”O spun acum ca să rămână scris: toți cei care o iau în brațe azi pe doamna Koveși, din naivitate, ignoranță sau din interes, fac jocul Moscovei. Punct.

Există în acest moment riscul ca între România și Uniunea Europeană să se creeze o falie profundă, care să ne ducă înapoi 15 ani și mai bine. Această falie este creată folosind-o ca pârghie pe doamna Koveși, cu sprijinul celor care susțin o persoană extrem de controversată și expun, în vâltoarea “luptei”, marea ipocrizie care a guvernat peste România în ultimii ani.

Să ne imaginăm următorul scenariu: PPE, puternic alimentat de intransigenții luptători anticorupție, susținători ai statului de drept și rezistenți din România, o propulsează pe doamna Koveși în funcția dorită, de șef peste procurorii europeni, legându-și destinul de o persoană care poartă o vestă cu explozibil.

În secvența a doua, doamna Koveși le explodează în brațe atunci când cei care au controlul asupra vestei domniei sale acționează detonatorul. Poze, filme, mailuri, ce mai contează? E nevoie doar de destule probe încât o masă critică din români să înțeleagă că partenerii noștri din UE au călcat pe o mină ascunsă cu grijă și peste care au dat continuând din trufie, poate și de nevoie, drumul într-un no man’s land extrem de periculos.

Dacă doamna Koveși este nevinovată, domnia sa ar fi doar încă o victimă pe un câmp de luptă plin de victime colaterale. Dar dacă, așa cum plutește în aer, se dovedește că este chiar și parțial vinovată, există riscul ca prăbușirea domniei sale să tragă după sine credința românilor în ideea europeană. Iar asta ar fi de neacceptat”, spune Alex Coita.