Premierul Viorica Dăncilă a declarat, inițial, că nu doreşte să vorbească despre candidatura Laurei Codruţa Kovesi pentru postul de procuror european, având în vedere că nu este propunerea Guvernului, ca apoi să atragă atenția că „vom vedea cum votează miniștrii” în momentul respectiv, făcând aluzie la faptul că, într-un final, soarta fostei șefe DNA la nivel european depinde tot de Guvernul României.

„După cum ştiţi, Laura Codruţa Kovesi nu este propunerea noastră pentru procuror european. Dacă nu este propunerea noastră, nu vreau să vorbesc despre acest lucru. Atât timp cât nu este propunerea guvernului României. Sunt multe persoane care ajung acolo fără să aibă susţinerea guvernului României. Eu nu cred că trebuie să vorbesc despre acest lucru. Noi nu am acordat această susţinere. Înseamnă că nu am dat acest mandat. Presupune Preşedinţia Consiliului UE că trebuie să fim mediatori imparţiali. Probabil când va ajunge acolo vom vedea cum votează miniştrii”, a declarat, marți seara, premierul Viorica Dăncilă.

La insistenţele jurnaliştilor, aceasta a repetat că nu dorete să abordeze subiectul. Aceasta a afirmat că nu a fost şi nu va fi acordat un mandat în această privință.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat marți că a fost adoptată ordonanţa de urgenţă privind procedura de selecţie a procurorului european din partea României. La această funcţie pot candida procurori sau judecători, iar în urma unei selecţii va fi trimisă la Bruxelles o listă de trei candidaţi, din care se va alege procurorul european român. Pe timpul ocupării acestei funcţii, el se va suspenda din funcţia deţinută în ţară, urmând să şi-o reia după încetarea mandatului. Tudorel Toader a mai declarat că funcţiile de conducere din Ministerul Public pot fi ocupate şi de procurori care au fost judecători şi că persoanele aflate în prezent în aceste funcţii cu delegare le mai pot ocupa 45 de zile.