Europarlamentarul bulgar Elena Ionceva a anunțat că îl va sesiza pe procurorul general european Laura Codruța Kovesi cu privire la drumurile proaste din Bulgaria, construite cu bani din fonduri UE, conform evz.ro.

„Mă voi întâlni cu ea (cu Kövesi, n. red.) şi îi voi înmâna documentele adunate. Există şi alte nereguli. De exemplu, diplomaţii europeni ştiu foarte bine ce se întâmplă în Bulgaria”, a spus Ionceva într-un interviu pentru ziarul elveţian Tages Anzeiger.

Aceasta menționează că UE primește documente privind construcția drumurilor de la cei care construiesc drumuri proaste pe mulți bani.

„Bruxelles-ul controlează documentele, dar nu și drumurile în sine. Asta este problema. E nevoie ca procurorul general european să facă verificări reale: porţiunile de drumuri trebuie comparate cu planurile de construcție. Acesta lucru este conform principiilor statului de drept: pe hârtie, Bulgaria îndeplinește toate cerințele Uniunii Europene. Dar realitatea este complet diferită”, mai spune Ionceva.

Elena Ionceva dezvăluie faptul că UE cheltuiește mulți bani pentru infrastructura bulgară, „dar 40-50% din investiții sunt deviate către politicieni corupți”.

„Starea drumurilor este catastrofală. La numai 12 luni după construcție, trebuie să înceapă reparațiile şi cârpirea găurilor. Anul trecut, un accident de autobuz a provocat moartea a 16 persoane (accidentul din apropiere de Svoge, în august 2018).”

Bulgaria continuă să fie cel mai corupt stat din UE, oamenii trăiesc în sărăcie, iar jurnaliştii sunt ameninţaţi şi împiedicaţi să lucreze.

„Ei sunt amenințați sau sunt împiedicaţi să-şi găsească un loc de muncă. Jurnaliștilor le este frică, iar acest lucru duce direct la autocenzură. Partea cea mai rea este că, în Bulgaria, a existat cândva o libertate a mass-media. Da, a fost dificil, a trebuit să luptăm. Cu toate astea, în ceea ce privește libertatea presei din Bulgaria, ne situam înaintea României vecine. Astăzi, suntem pe locul 111. Și ne scufundăm din ce în ce mai mult. Iar libertatea de exprimare stă la baza oricărui sistem democratic”, spune ea.