„Operaţionalizarea Parchetului European este atât de necesară. Până pe 31 martie, ţările participante trebuie să-şi desemneze candidaţii. Nu vom discuta despre alegerea, desemnarea procurorului-şef european, pentru că procedura se află în curs de derulare între Parlament şi Consiliu. Trebuie să respectăm graficul, termenul de alegere a procurorului şef, de desemnare a candidaţilor din partea statelor participante pentru procurorul european, astfel ca Parchetul să devină operaţional în 2020”, a declarat Tudorel Toader, potrivit Agerpres.

Ministrul a mai spus că directiva privind avertizorii de integritate, aflată pentru prima dată pe agenda Consiliului Uniunii Europene, trebuie să aibă în vedere echilibrul între nevoia de prevenire a faptelor penale şi protecţia datelor respectivilor avertizori.

Toader prezidează şedinţa Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de vineri, în contextul Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

„Avertizorii de integritate se află pentru prima dată pe rolul Consiliului. Reprezintă o temă foarte importantă pentru Preşedinţia României şi voi informa miniştrii de Justiţie cu privire la discuţiile, negocierile cu Parlamentul European privind conţinutul directivei”, a spus Toader înainte de şedinţă.

El a vorbit despre avertizorii de integritate şi în context intern.

„Dacă vorbim în plan naţional, România are o veche şi bogată experienţă. Încă din 2004 avem o lege specială privind avertizorii de integritate. Ei sunt necesari pentru ca societatea civilă să participe la descoperirea faptelor antisociale considerate ca fapte penale, infracţiuni. Aici trebuie avută grijă între nevoia de scoatere la suprafaţă, de prevenire a faptelor penale şi protecţia datelor persoanelor care devin avertizori de integritate”, a afirmat ministrul.