Laura Codruța Kovesi se află oficial, începând astăzi, la conducerea Parchetului European. Această instituție are rolul de a ajuta statele Uniunii Europene să colaboreze mai strâns pentru a combate frauda.

Primul pas în mandatul fostei șefe DNA va fi să facă operațional Parchetul, care va fi lansat la finalul lui 2020.

Decizia de numire a Laurei Codruţa Kovesi în fruntea viitorului Parchet Public European (EPPO) a fost semnată, pe 23 octombrie, în cadrul unei ceremonii la sediul Parlamentului European, de preşedintele PE, David Sassoli, şi de ministrul finlandez al afacerilor europene, Tytti Tuppurainen, din partea Consiliului UE.

Între timp, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care Kovesi a fost eliberată din funcţia de procuror DIICOT Sibiu.

De altfel, Laura Codruţa Kovesi a vorbit, într-un interviu acordat agenţiei Reuters, despre ce planuri are ca procuror șef european dar mai ales la ce se așteaptă. Fosta șefă a DNA a admis că din clipa în care va demara anchetele, se așteaptă să fie puse presiuni asupra sa.

Kovesi va conduce EPPO de la sediul central din Luxemburg, împreună cu câte un procuror european din fiecare stat membru. Anchetele vor fi conduse de procurori delegaţi la nivel naţional.