Jurnalistul susține că fotografia a fost făcută în Crama Budureasa, iar fostul ministru Vasile Dîncu a fost și el audiat.

“Cred că intenția Laurei Codruța Kovesi va fi, ca a tuturor celor chemați la judecată, să tărăgăneze și, probabil, va cere expertiză. Cred că va mai contesta un lucru, faptul că, foarte important, informația data de mine, obținută pe parcursul audierilor, nu a fost la el (n.r. Sebastian Ghiță) acasă, ci a fost la Budureasa. Doamna Codruța Kovesi când spune probabil că va susține că da, a fost, dar a fost o manifestare unde a fost și Dîncu, cred că de aia a și fost chemat, domnul Dîncu a fost înaintea mea la audieri, și toată conducerea SRI. Și a spus că a fost o manifestare…am sărbătorit pe un domn, m-au invitat cei de la SRI și de aia m-am dus, poate să conteste și crama aia, nu știu, am auzit că este a lui Ghiță, dar știu eu? Poate să ceară desecretizarea cramei de la Budureasca”, a afirmat Ion Cristoiu.

Cristoiu a declarat că renumita fotografie este aceeași cu cea pe care i-a arătat-o Ghiță la Belgrad.

“Da, este aceeași poză. Am înțeles că, inevitabil, ea putea să fie proastă din copie, dar nu am înțeles de ce nu era varianta originală, electronică. Dar eram, convins că este filmul. Încă o dată, această fotografie este un stop cadru dintr-un film. Așa mi s-a prezentat. Și din câte mi-am dat seama, nu este la dosar. Cel puțin mie nu mi s-a arătat, normal era să mi se arate și … nu numai stop cadru, să fie filmul și ei să spună: Deci, era vorba numai de poză, s-a discutat numai poza. La dosar este copia variantei de pe mobil”, a explicat Ion Cristoiu.

Acesta consideră că Laura Codruța Kovesi s-a lăsat fotografiată la acea petrecere., nu a fost fotografiată pe furiș.

“Așa cum am susținut eu, arată o Codruța Kovesi care se simte bine, care pozează, așa am și spus în declarația de martor. Ea pozează, nu este surprinsă de paparazzi la petrecerea respectivă și e clar că a făcut o fotografie sau s-a lăsat filmată special la solicitarea gazdelor. Repet, nu este o manifestare, și asta contrazice și teza ei cu . (…) După fotografia pe care eu am văzut-o, și care este și la dosar, ea pozează alături de cei doi potrivit tradiției conform căreia când a venit un oaspete, gazda, cu care este în relații bune, zice: ”Hai să facem o poză”. Fotografia este în cramă, nu știu, nu am fost la Budureasa niciodată, dar nu este la locul de desfășurare a sindrofiei”, a explicat Ion Cristoiu.

Cristoiu consideră că această poză va fi cea care o va înfunda ape fosta șefă a DNA.

“Ea trebuie să se apere, pe de o parte să spună că poza nu este adevărată, asta ca s-o lungească, și pe de alta să spună că s-a dus acolo în calitate oficială de procuror al Republicii că, nu știu, i-a dat ordin domnul Maior. Cred că acesta este momentul și am văzut că și Secția se concentrează pe această temă, pe acest moment al petrecerii pentru că înaintea mea a fost și domnul Dîncu și a fost și domnul Dîncu la sindrofia aia acolo”, a mai spus Ion Cristoiu.