Cei trei candidaţi selecţionaţi: Jean-Francois Bohnert din Franţa, Laura Codruţa Kovesi din România şi Andres Ritter din Germania.

Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe locul 2 la votul ambasadorilor în Consiliul UE. Ambasadorii UE l-au plasat pe candidatul francez pe locul 1, iar pe Kovesi pe 2, la egalitate cu cel german. Bohnert a avut 50 de voturi, iar Kovesi și Ritter – 29 de voturi.

Ambasadorul României i-ar fi pus bețe în roate și ar fi votat pentru candidatul francez, ca urmare a mandatului dat de Guvernul României, potrivit unor surse europene.

Fosta șefă a DNA mai este susținută și de cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cel al popularilor. PPE are 217 europarlamentari dintre totalul de 751.

De asemenea, ministrul Justiţiei din Austria, Josef Moser, a anunţat că ţara sa va vota pentru Laura Codruta Kovesi.

Luni, președintele Comisiei Afaceri europene din Parlamentul german, Gunther Krichbaum, a declarat că Germania și Franța și-ar putea retrage candidații pentru a o sprijini.