“Doar prin educaţie şi dialog permanent vom putea dezvolta, în România, acea societate liberă, democratică, tolerantă, bazată pe respect reciproc, în care cetăţenii, fie ei aparţinând majorităţii ori minorităţilor naţionale, se vor putea bucura de moştenirea primită de la înaintaşi şi o vor putea transmite, îmbogăţită, urmaşilor. Acest obiectiv nu poate fi atins decât printr-un amplu demers comun al întregii societăţi, al fiecăruia dintre noi, rol în care comunităţile evreieşti din România şi reprezentanţii acestora s-au angajat deplin. Vedem, astăzi, cum pandemia de COVID-19 ne pune în faţa unor provocări prin care societatea noastră nu a mai trecut anterior. Ieşirea din această grea încercare se va datora responsabilităţii de care vom da dovadă fiecare dintre noi, cetăţeni şi autorităţi, dar va fi şi proba solidarităţii întregii naţiuni. Să reţinem cugetarea şi îndemnul Marelui Rabin Menachem Hacohen: ‘Când este Domnul aproape de om? Atunci când oamenii sunt aproape unul de celălalt'”, a evidenţiat Iohannis, în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.

,,Aveţi locul bine meritat atât în prezentul României”

Președintele a reiterat, în numele statului, aprecierea pentru contribuţia comunităţii evreieşti la dezvoltarea ţării, la construcţia societăţii româneşti moderne. “Comunităţile evreieşti, evreii din România, prin sacrificiile şi jertfele lor, prin contribuţia lor în plan civic, economic şi cultural, sunt o valoroasă filă a istoriei şi o parte inseparabilă a patrimoniului nostru. Sunteţi de secole acasă aici, aveţi locul bine meritat atât în prezentul României, cât şi în viitorul european pe care ni-l construim împreună! Comunitatea evreiască a dat României, în decursul timpului, numeroase personalităţi importante în toate domeniile vieţii sociale, precum cultură, educaţie şi ştiinţă”, a afirmat Klaus Iohannis.

Autoritățile vor proteja bogăția culturală

El a adăugat că se va asigura în continuare că autorităţile responsabile protejează şi pun în valoare bogăţia culturii şi a patrimoniului evreiesc şi, totodată, sprijină constant dialogul inter-religios. “Avem, ca societate, responsabilitatea de a păstra vie memoria evenimentelor fericite ale istoriei, însă şi a evenimentelor tragice din secolul trecut. În acest context, sunt angajat în a contribui la păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului şi în a depune toate eforturile pentru combaterea antisemitismului, rasismului şi xenofobiei. (…) La acest moment de bilanţ, reiterez aprecierea pentru rolul esenţial pe care l-a avut preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, în întreaga perioadă care a trecut de la al III-lea Congres al FCER-CM. Domnul Aurel Vainer este o personalitate marcantă a comunităţii dumneavoastră şi un contribuitor de seamă la excelenta relaţie a comunităţii evreieşti cu majoritatea românească, cu celelalte minorităţi naţionale şi cu instituţiile statului român”, a mai transmis preşedintele României.