„Doresc să-i mulţumesc domnului Preşedinte Federal Frank-Walter Steinmeier pentru cuvintele de apreciere la adresa cooperării dintre România şi Germania şi să-l asigur că România, ca stat profund ataşat idealului de unitate europeană, reprezintă un partener solid şi de încredere al Germaniei în spaţiul central şi sud-est european.

Aştept cu mare plăcere vizita la Bucureşti a Preşedintelui Federal, de îndată ce condiţiile o vor permite”, a afirmat şeful statului.

El a citat, în acest context, din cancelarul Konrad Adenauer: „Toţi trăim sub acelaşi cer, dar nu avem toţi acelaşi orizont”.

„Reunificarea poporului german, la 3 octombrie 1990, a fost o contribuţie importantă pentru viitorul european comun. Suntem datori să construim în continuare viitorul comun al cetăţenilor noştri, în spiritul cooperării, solidarităţii şi coeziunii, atribute care definesc proiectul nostru european”, a spus Iohannis.

El a adăugat că relaţia „excelentă şi solidă” dintre România şi Germania „a evoluat continuu şi dinamic, ajungând în prezent să aibă un caracter cu adevărat strategic”.

„Sărbătorirea anul acesta a 30 de ani de la reunificarea Germaniei, precum şi marcarea, anul trecut, a aceluiaşi interval de timp de la Căderea Zidului Berlinului reprezintă repere istorice esenţiale ale poporului german, dar şi ale unei Europe democratice, unite, deschise şi puternice”, a afirmat Iohannis.

Despre ce a vorbit Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, în acest sens, de importanţa comunităţii româneşti în Germania şi a comunităţii germane în România.

Totodată, Iohannis a amintit că, în prezent, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este deţinută de Germania.

„Apreciem angajamentul şi contribuţia preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene la consolidarea proiectului european. Vă asigur că veţi avea în continuare un partener apropiat în România pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Avem nevoie de o Europă unită, prosperă, sigură, mai aproape de cetăţenii săi şi mai puternic profilată în plan global”, a punctat Iohannis.

El a amintit de pachetul de relansare economică, adoptat în această vară de liderii UE.

„Acordul, de o importanţă istorică, va sprijini în mod semnificativ economiile statelor membre afectate de criza sanitară şi va contribui la consolidarea proiectului european”, a spus şeful statului.

De asemenea, Iohannis a adăugat că „protejarea cetăţenilor, a libertăţilor şi a valorilor europene este un obiectiv esenţial al viitoarelor acţiuni ale Uniunii Europene, în contextul în care ne confruntăm cu un număr tot mai ridicat de ameninţări atât din interior, cât şi din afara graniţelor Uniunii”.

„Sunt convins că o Uniune puternică – atât intern, cât şi pe plan global – va continua să aducă bunăstare şi securitate cetăţenilor săi, va continua să inoveze şi să facă faţă provocărilor tehnologice, să fie un actor economic competitiv, să aibă un impact recunoscut la nivel global şi să fie un model de democraţie”, a adăugat preşedintele României.