Fostul ministru al Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a explicat că el este cel care ca cerut, în interiorul PSD, o prelungire a termenului în care vor fi adoptate noile legi ale Educației. Aceste legi sunt cele care vor pune în practică proiectul ”România Educată”, cel inițiat chiar de președintele Klaus Iohannis.

Relația dintre prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat (PSD) și președintele Klaus Iohannis s-a deteriorat din cauză că șeful statului a cerut demiterea social-democratului din funcția de ministru pe  care o deținea în Guvernul Ciucă.

Surse politice spun acum că social-democrații se pregătesc de așa numit joc din cauză că liberalii nu ar vrea să cedeze anumite ministere la rotativa din luna mai. Astfel, pentru a pune presiune pe Klaus Iohannis, PSD spune că va trage de timp în ceea ce privește legile Educației.

”Am solicitat președintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor Educației în coaliție și în guvern pentru că noile legi au nevoie de o serioasă revizie și de consultări cu mediile educaționale.

După 7 ani de la debutul dezbaterii pentru România Educată, observăm că legile educației, deși ținute într-o confidențialitate de neînțeles, au creat o vie dezbatere și multe reacții din mediul educațional. Este clar că așteptarea societății este mare și e nevoie de dezbatere mai amplă și analize aprofundate.

După o scurtă analiză a proiectelor de lege, constatăm că sunt multe lucruri care vor trebui refăcute și căutate soluții la unele probleme. Sunt multe măsuri administrative, dar puține schimbări de paradigmă care să ne dea certitudinea că vor asigura adaptarea școlii și a copiilor la schimbările rapide de la nivelul culturii, civilizației și mediului tehnologic”, spune Vasile Dîncu, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Lefile au suferit completări importante

În mesajul de pe rețelele de socializare, fostul ministru mai spune că legile au suferit completări importante și modificări față de variantele negociate de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

”Trebuie să scăpăm de situația în care ne-am aflat de multe ori în ultimele decenii: după o lege sau ordonanță să vină, în cascadă, alte legi și ordonanțe de corectare. Legile au suferit completări importante și modificări față de variantele negociate în exercițiul ministrului Sorin Câmpeanu și acum trebuie revăzute serios. Sunt multe elemente de originalitate, nediscutate până acum și care trebuie studiate și armonizate cu restul prevederilor.

Fiind vorba despre viitorul României nu cred că putem aborda politicianist sau superficial aceste legi; va trebui să ne aplecăm serios pentru ca rezultatul să fie un instrument legislativ care să reziste mai mult în timp. Sunt în actualele proiecte de lege elemente care au nevoie de minime studii de impact, de analize de specialitate și chiar de consultarea unor eșantioane de părinți, cadre didactice sau specialiști în educație.

Pentru PSD și pentru stânga românească angajamentul privind educația este o componentă principală de program politic și tratăm acest lucru cu maximă responsabilitate”, a mai spus acesta.

Legea trebuie să parcurgă traseul transparenței

În final, senatorul Vasile Dîncu a mai spus că legea trebuie să parcurgă un traseu al transparenței, potrivit legislației în vigoare.

”Este nevoie ca această lege să parcurgă traseul transparenței, conform legii, înainte de a fi adoptată de guvern. Sunt și lucruri care au inflamat opinia publică înainte de a ajunge în transparență așa cum este eliminarea specializării învăţător-educatoare din oferta educaţională a liceelor pedagogice sau eliminarea orelor de istorie a holocaustului din programă, dar toate aceste teme vom fi repuse în discuție cu specialiștii și cu colegii din coaliție.

În actualele proiecte de lege sunt multe lucruri noi, în comparație cu variantele mai vechi, unele componente chiar originale, iar efortul celor care au lucrat în această fază este meritoriu.

Însă cred că este nevoie de o omogenizare mai mare a conținutului și o armonizare atât cu legislația actuală, dar mai ales cu perspectivele de dezvoltare a României pe termen lung. Pentru ca la final să rezulte legi adaptate noilor realități din societate și care pun în centrul lor elevul, studentul, cadrele didactice, dar și interesele societății noastre din perspectiva viitorului pe care ni-l dorim pentru România.”, scrie Vasile Dîncu.