Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 2 iunie a.c., două decrete importante. Primul se referă la promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2019 privind siguranța feroviară (PL-x 22/17.02.2020) iar altul, mai important, vine din justiție.

Astfel, Iohannis a semnat, marți, decretul privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj a doamnei Gabriela Drăgan pe motiv de pensionare, la data de 3 iunie 2020.

Procuroarea, în atenția presei acum câțiva ani

Procuroarea a ajuns în atenția presei în 2018, după o decizia Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj de clasare a unei cauze privind uciderea intenționată a unui câine din rasă Boxer German, pe o stradă din Buziaș, a stârnit un val de indignare pe rețele de socializare, fiind criticați atât autorul cruzimii, cât și procurorul care n-a considerat oportun să aplice măcar o amendă.

O femeie din pe nume Maria Borca a reclamat faptul că unul dintre vecinii săi din satul Silagiu i-a ucis câinele, călcându-l intenționat cu mășină, după ce acesta s-a încăierat cu câinele agresorului, aflat pe stradă.

“Ulterior a oprit mășînă, spunându-mi: Uitate la câine, vrei să trăiască sau să ți-l omor? Eu plângând și rugându-ma de el, văzând cum câinele încearcă să se taraie pe picioarele din spate, i-am spus să nu-mi omoare câinele. Mi-a replicat <Uită-te cum trec peste el!> și n-a ezitat nici a două oară și a trecut peste câinele meu, de această dată peste cap, fără nicio remușcare, fapt ce a condus la decesul câinelui”, a relatat Maria Borca.

Procurorul Gabriela Drăgan nu a fost impresionat de drama femeii, chiar dacă a fost susținută de martorul Ioan Richitan, astfel că prin ordonanță emisă la dată de 12.04.2018 a decis clasarea cauzei. În schimb, a pus mare preț pe declarația suspectului.

“Fiind audiat în calitate de suspect, Carmeti Ioan declara că, în dată de 19.09.2017, în jurul orelor 20, a lovit cu autoturismul din greșeală și fără intenție câinele numitei Borca Maria, întrucât a virat brusc de volan pentru a nu o acroșa pe Borca Maria, care se deplasa pe mijlocul drumului, moment în care câinele acesteia i-a tăiat calea, acrosandu-l cu partea dreapta a autoturismului. Apreciem că din materialul probator nu rezultă că uciderea animalului persoanei vătămate de către suspect s-a realizat în mod intenționat”, menționează procurorul în ordonanță de clasare.

Această soluție l-a revoltat și pe fiul reclamantei, aflat în Germania, care acuză faptul că în zona Buziaș există un grup de interese format din polițiști, procurori și politicieni.

“Un polițist pensionar din Buziaș, care a ajuns la locul incidentului după câteva minute, însă nu a dorit să apară că martor în proces, mi-a spus încă de când am depus plângerea că nu se va rezolva nimic, pentru că sora lui Carmeti Ioan, cel care ne-a ucis câinele, a fost mâna dreapta a fostului primar, Alger Ilas, și sigur are relații direct la procuror. În ziua scandalului, după cum am aflat, vecinul tocmai pierduse definitiv un proces în care s-a judecat pentru 30 de arii de pământ și era foarte nervos”, spune fiul Mariei Borca, anunțând că va solicită ajutorul asociațiilor pentru protecția animalelor și va începe un proces de daune pe instanțele civile.