Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea: Se vor distribui gratuit produse alimentare din stocurile de produse înregistrate ca urmare a suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Beneficiarii pot fi organizaţii umanitare, unităţi sanitare, de asistenţă socială, de îngrijire şi asistenţă medico-socială sau beneficiarii Legii 416/2001 privind venitul minim garantat.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea: Se redistribuie alimente

Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 121/2020 referitoare la aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene şi pentru adoptarea unor măsuri privind redistribuirea stocurilor de produse înregistrate ca urmare a suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar a fost promulgată luni de preşedintele Iohannis, arată Administraţia Prezidenţială.

Potrivit respectivului act normativ, „în situaţia suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, disponibilul de produse contractate şi nedistribuite se poate redistribui către organizaţii umanitare, unităţi sanitare, de asistenţă socială, de îngrijire şi asistenţă medico-socială sau în favoarea beneficiarilor Legii 416/2001 privind venitul minim garantat”.

OUG stabileşte şi normele de calitate, inventariere şi distribuţie pentru respectivele produse.

Programul pentru şcoli al Uniunii Europene este un program menit să creeze obiceiuri alimentare sănătoase şi să ducă la creșterea consumului de produse locale în rândul copiilor, fiind construit în jurul a două componente: distribuţia de fructe şi legume proaspete şi lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi punerea în aplicare de măsuri educative aferente.

Ghidul destinat solicitanților privind acordarea ajutorului financiar FEGA

Pentru asigurarea diversității, porția de fructe și/sau legume va fi însoțită de o porție de biscuiți și/sau covrigi uscați, iar porția de lapte și produse lactate va fi însoțită de corn și/sau baton.

Depozitarea produselor în unitățile de învățământ se face în spații special amenajate pentru
depozitarea/păstrarea produselor în condiții de igienă, dotate, după caz, cu echipamente frigorifice, monitorizate din punctul de vedere al temperaturii.

În cazul în care unitățile de învățământ nu dispun de spații special amenajate, porția de produse lactate poate fi înlocuită cu o porție de lapte.

Ordonatorii principali de credite pentru efectuarea plăţilor către furnizori şi prestatori sunt
preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii comunelor, orașelor și municipiilor/sectoarelor
municipiului Bucureşti.

Procedurile de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de furnizare a produselor şi a
contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, se organizează la nivel judeţean și/sau la nivel local şi se stabilesc potrivit prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, se arată în Ghidul destinat solicitanților privind acordarea ajutorului financiar FEGA în cadrul Programului pentru școli al României.

Sursă foto: INQUAM Photos.