”PSD a picat și ultimul test al responsabilității. Legea bugetului de stat pe care am retrimis-o la reexaminare pentru o necesară corectură a fost retrimisă înapoi exact în aceeași formă. O zi, o singură a alocat PSD-ul în Parlament pentru reexaminarea unui proiect atât de important pentru țară. Este o dovadă de iresponsabilitate și rea voință refuzul PSD de a repara un buget care în mod evident va genera efecte negative în economie. Mi-aș fi dorit să promulg un buget bun pentru România și pentru români. Nu a fost să fie! Dintr-o logică exclusiv politicianistă, PSD nu a ținut cont de nimic a mers mai departe cu bugetul rușinii națională. Când nici în acest an nu vom avea spitale, autostrăzi, mari investiții, adevărul nu va mai putea fi contestat și românii vor vedea că PSD-ul este cel care blochează investițiile”, a spus Klaus Iohannis.

El afirmă că degeaba PSD încearcă să dea vina pe altcineva pentru întârzierea bugetului.

„Guvernarea PSD este cea care a trimis bugetul în Parlament cu o nepermisă întârziere de 3 ani”, punctează Iohannis.

Şeful statului spune că guvernarea PSD este toxică pentru populația României.

„Exemplul OUG 114 ne arată că guvernarea PSD este toxică pentru populația României, populație care zi de zi suporta costul experimentelor făcute de PSD, experimente ale unor așa – ziși vizionari din PSD. Este un buget care să dea frumos pe hârtie, dar cu promisiunea că vor fi astupate anumite găuri. Sunt invocate cu cinism anumite categorii defavorizate, dar deciziile politice arată că PSD nu este interesat de acești oameni. În legătură cu pensiile, constat că la Guvern se trăiește într-o lume paralelă. Nu, doamna prim – ministru nu ați mărit nimic anticipat, citiți programul de guvernare din scoartă în scoarță, acolo scrie clar. (…) Creșterea pensiilor din 2018 este doar la un sfert din ce ați promis și doar pe ultimul trimestru”, a declarat Iohannis.

Te-ar putea interesa și: