Klaus Iohannis are deja asigurat cel de-al doilea mandat de președinte. Șeful statului nu are rival în cursa pentru prezidențiale. Acesta beneficiază de degringolade din PSD. Sociologul Marius Pieleanu a dezvăluit că social democrații ar putea alege o altă persoană decât cea indicată pe primul loc în sondajele care măsoară popularitatea și intenția de vot a cetățenilor. Candidatul va fi ales de liderii social-democrați la Congresul PSD din 3 august.

„Este posibil să îl aleagă pe cel de pe poziția numărul doi din sondaj, însă este absolut imposibil și ar fi o greșeală dacă ar da un nume care este situat pe alte poziții în sondaj. Ar fi o greșeală fatală. PSD dacă nu reușește să se ducă în turul doi, mi-e teamă că va intra într-o implozie pe care nu o va putea controla nimeni”, a precizat sociologul Pieleanu.

„Există o dificultate în identificarea celei mai bune soluții pentru care PSD  să-și asigure trecerea în turul doi. Sunt mai mulți prezidențiabili care și-au manifestat dorința. Printre ei se află și Șerban Nicolae, Gabriela Firea, Mihai Fifor, domnul Tăriceanu ca o posibilitate de alianță. PSD are avea ce să aleagă”, a adăugat Marius Pieleanu.

Sociologul dă însă un verdict devastator pentru PSD. Pieleanu s-a arătat sceptic cu privire la şansele PSD de a accede în turul II al prezidenţialelor, susţinând că nici un candidat de talia lui Ion Ţiriac nu ar intra în turul II dacă este susţinut de PSD.