Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, i-a trimis un mesaj preşedintelui american, Donald Trump, testat pozitiv la coronavirus, în care i-a urat să se vindece „cât mai curând posibil”, a anunţat sâmbătă agenţia de stat KCNA, scrie Agerpres.

„El şi-a exprimat simpatia faţă de preşedinte şi Prima Doamnă”, potrivit KCNA. „El a spus că speră sincer că se vor face bine cât mai curând posibil. El şi-a exprimat speranţa că vor depăşi această situaţie. El le-a transmis călduroase salutări”, a adăugat agenţia oficială de la Phenian.

Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, a fost pentru prima dată când Kim Jong Un a transmis un astfel de mesaj unui lider testat pozitiv la COVID-19.

A fost testat pozitiv

Donald Trump a anunţat vineri dimineaţă că a fost testat pozitiv la coronavirus. La sfârşitul zilei, el a fost transportat cu elicopterul la un spital militar de la periferia Washingtonului.

Preşedintele american este îngrijit cu un tratament experimental împotriva COVID-19, anticorpi de sinteză, dar este obosit, a anunţat vineri medicul Casei Albe, fără să ofere mai multe detalii despre simptomele preşedintelui.

Relaţiile dintre Donald Trump şi Kim Jong Un erau reci la începutul mandatului preşedintelui SUA, înainte de a cunoaşte o bruscă încălzire cu începere din iunie 2018, cu trei întâlniri faţă în faţă. Aceste întrevederi nu s-au soldat însă cu niciun rezultat concret în privinţa denuclearizării Coreii de Nord.

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a afirmat la jumătatea lui septembrie că discuţiile continuă în culise.

Donald Trump a descris mereu relaţia sa strânsă cu Kim Jong Un ca una dintre reuşitele sale în politica externă.