Dacă în cazul Ikea deschiderea celui de-al doilea magazin este discutat de câțiva ani buni, kika a luat decizia de a-și dezvolta rețeaua chiar de la finele acestui an.

Dacă primul magazin kika, deschis în 2008, este situat în zona Militari în cadrul parcului „West Park Retail”, noul magazin va fi amplasat în estul capitalei, în sectorul 3, pe bulevardul Theodor Pallady. La începutul lunii septembrie s-a finalizat tranzacția de achiziționare a fostului magazin Obi de către kika, iar deschiderea oficială este preconizată pentru luna decembrie a acestui an, se arată într-un comunicat al companiei.

Investiția în noul magazin se ridică la peste 14 milioane de euro. Acesta se va întinde pe o suprafață de 12.000 de metri pătrați, incluzând depozitul și o parcare generoasă şi va asigura 80 de noi locuri de muncă în România.

Conform sursei citate, noul magazin va oferi clienților săi un sortiment variat de accesorii pentru locuință, precum și cele mai noi trenduri în materie de canapele, mobilier pentru living, mobilier media, fotolii cu funcții – pe scurt, pentru fiecare spațiu de locuit, tot ce este necesar pentru un cămin modern, confortabil și practic.

„Suntem bucuroși că ne aflăm deja în linie dreaptă cu pregătirile pentru deschiderea celui de-al doilea magazin din România. Cererea clienților pe piața din România s-a dezvoltat foarte bine în 2017, am putut crește continuu rezultatele din ultimii ani. Datorită acestei evoluții pozitive ne-am decis să continuăm planul de expansiune cu un magazin nou, modern, în sectorul 3 al capitalei. De asemenea, și alte proiecte sunt în curs de derulare” a declarat Gunnar George, CEO kika-Leiner Group.

Reprezentanții companiei susțin că pentru dezvoltarea brandului pe piața locală, noi deschideri sunt în curs de derulare pentru viitorul apropiat și în alte orașe mari din România.

Al doilea magazin IKEA se va deschide abia anul viitor

 

Deschiderea noului magazin IKEA este programată pentru finalul anului 2018. Obiectivul IKEA este să folosească 100% energie regenerabilă în noul magazin: cu sisteme de energie geotermală şi panouri solare integrate în construcţie. Vor fi instalate staţii de încărcare pentru maşini electrice, vor fi disponibile metode de administrare pentru toate tipurile de deşeuri, iar suprafaţa de spaţiu verde din totalul terenului va fi de 30%, în conformitate cu cerinţele legale, așa cum a arătat capital.ro, la începutul acestei luni.

Retailerul de mobilă şi decoraţiuni interioare IKEA România a cumpărat în 2014 un teren de 13,7 hectare ce a aparţinut fabricii Anticorosiv de la fondul de investiţii Broadhurst Investments, reprezentat de omul de afaceri Siminel Andrei. Noul magazin va fi construit pe piloni, va avea o suprafaţă de aproximativ 37.000 de metri pătraţi şi va contribui la crearea a 300 de locuri de muncă. Dezvoltarea proiectului presupune o investiţie de 80 mil. euro, care se referă la valoarea cumulată a terenului şi a construcţiei, potrivit companiei. Preţul plătit pe teren se ridică la circa 19 mil. euro, potrivit informaţiilor Capital.

Directorul local al companiei a anunţat în  noiembrie anul trecut că are pe listă Timişoara, Braşov, şi Cluj-Napoca. IKEA caută teren pentru magazine în aceste oraşe, şi speră să deschidă aici în anii 2020-2021.

Magazinul IKEA din Băneasa a înregistrat vânzări de circa 515 mil. lei în anul de catalog septembrie 2015-august 2016, în creştere cu 21,2% faţă de anul de catalog precedent.

Kika a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 71,8 milioane de euro, cu circa 18% mai mare decât în anul precedent, și a reușit să obțină un profit de 3,3 milioane de lei, după o pierdere de 0,48 mil lei, raportată în 2015.