Jurnalistul Radu Tudor lansează o ipoteză în cazul uciderii ursului Arthur. Acesta spune că, cel puțin teoretic, ar putea fi fake news „menit să amplifice curentele populiste, xenofobe, fals naționaliste și anti-occidentale”.

„Și-a pus cineva problema, măcar teoretic, unui fake news de proporții în cazul împușcării celui mai mare urs românesc de către un străin? Fake menit să amplifice curentele populiste, xenofobe, fals naționaliste și anti-occidentale, în beneficiul unor așa ziși patrioți cu inima la est?

Când împușca Ceaușescu (tăticul lor ideologic) sute de urși, era bine, nu-i așa?

Murea de glonț românesc, patriotic, nu „ierea de la străini”. Regăsim azi retorica din anii ’50 în practică și mentalitate, în societatea românească. Venită pe aceeași filiera ca și atunci”, a scris sâmbătă Radu Tudor într-o postare pe Facebook.

Anchete declanșate datorită împușcării ursului Arthur

Amintim că, dosarul privind ursul împuşcat în zona Ojdula a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, în cauză fiind efectuate cercetări pentru braconaj, vânare în alte condiţii decât cele ale derogărilor şi uzul de armă fără drept.

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, dosarul penal a fost înregistrat în urma sesizării din oficiu a poliţiştilor de la IPJ Covasna.

Se precizează că s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunile de braconaj, vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor, prevăzută de art. 44, lit. b) din Legea nr. 407/2006, şi uzul de armă fără drept.

Ancheta este în desfăşurare, în vederea stabilirii în mod corect şi complet a circumstanţelor uciderii ursului.

Organizaţia Agent Green şi VGT au condamnat, miercuri, într-un comunicat de presă, uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee, Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în luna martie, la Ojdula (judeţul Covasna), pentru a-l împuşca.

De asemenea, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că două anchete paralele, una a Gărzii Naţionale de Mediu şi o alta a Gărzii Forestiere, au fost demarate în cazul ursului ucis în Covasna.

Sursa foto: Agent Green