Dacă australianul de 41 de ani câştigă un loc în Senat la alegerile din 14 septembrie, "Departamentul american de Justiţie nu va dori să provoace o bătălie diplomatică internaţională" şi îl va lăsa în pace, scrie site-ul The Conversation, care îl citează pe Assange.

SUA "vor abandona ancheta lor pentru spionaj, iar guvernul (premierului britanic David) Cameron va urma" gestul Washingtonului, adaugă The Conversation.

Dacă Marea Britanie refuză să îl lase să plece, "costul politic al statu-quoului actual va fi chiar mai ridicat", scrie site-ul.

Un partid WikiLeaks este în curs de a fi creat în Australia, cu o comitet naţional de zece persoane şi candidaţi pentru alegerile de la 14 septembrie. Assange va fi candidat pentru statul Victoria (sud).

Cyber-militantul, urmărit în justiţie în Suedia sub acuzaţii de viol, pe care le neagă, s-a refugiat în vara lui 2012 în Ambasada ecuadoriană la Londra, temându-se că altfel va fi extrădat în SUA, unde riscă pedeapsa cu moartea pentru publicarea a mii de telegrame diplomatice confidenţiale.

Ecuadorul i-a acordat azil politic, însă Marea Britanie, care intenţionează să aplice mandatul de arestare suedez, a avertizat că Assange va fi arestat dacă părăseşte reprezentanţa diplomatică.

Cu puţin după realegerea sa duminică, preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, a făcut apel la găsirea unei ‘soluţii rapide’ pentru Julian Assange.
Sursa: Agerpres