România este pe zi ce trece mai afectată de epidemia de coronavirus. Conform datelor oficiale, până în data de marți, 17 martie, au fost confirmate 217 de cazuri de infectări, dintre care 19 persoane s-au vindecat.

Din fericire, în țara noastră nu s-a raportat până acum niciun deces cauzat de teribilul virus originar din China.

Din totalul de 41 de județe ale țării, în nu mai puțin de 31 au fost raportate, până în prezent, cazuri de persoane infectate, la care se adaugă capitala București.

În consecință, doar 10 județe, respectiv Giurgiu, Călărași, Vaslui, Tulcea, Sibiu, Alba, Harghita, Argeș, Dâmbovița și Vrancea au scăpat până acum de epidemie.

Lista județelor afectate

Cele mai multe cazuri de persoane infectate se numără în București – 72, Capitala fiind urmată în acest trist clasament de județele Hunedoara – 19, Timiș – 17, Arad – 15, Brașov, Constanța și Iași, cu câte 12 îmbolnăviri, Ilfov -6, Neamț și Caraș Severin cu câte 5, Covasna, Suceava și Mureș – 4 în fiecare județ.

Iar în celelalte județe de pe listă sunt raportate puține cazuri de îmbolnăviri, de la 3 în jos, inclusiv, în Cluj, Ialomița, Vâlcea, Satu Mare, Galați, Prahova, Brăila, Buzău, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Bacău, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Dolj, Olt, Sălaj, Bihor și Botoșani.

Informațiile pot fi găsite cu ajutorul harții interactive realizată de către comunitatea geo-spatial.org. Datele publicate în aplicație au fost extrase din comunicatele oficiale de presă ale Grupului de Comunicare Strategică al Ministerului Afacerilor Interne, Institutul Național de Sănătate Publică România.

Graficul numărului de îmbolnăviri

Aceste date sunt actualizate imediat ce noi cazuri sunt confirmate de către autoritățile române și comunicate, datele sunt preluate într-un tabel de către echipa de voluntari a proiectului, de unde ulterior sunt actualizate în cadrul aplicației.

Aplicația se actualizează automat la fiecare 5 minute, precizează realizatorii.

De asemenea, este pus la dispoziția celor interesați și un grafic al îmbolnăvirilor din România, care prezintă numărul de cazuri începând din prima zi în care a fost raportată prezența COVID-19 pe teritoriul țării noastre, 26 februarie 2020 și până în prezent.

Datorită graficului se poate vedea evoluția numărului de îmbolnăviri. De exemplu, ziua a 14-a, respectiv 10 martie, este prima dată când se poate constata un salt semnificativ, de la 2 cazuri înregistrate în ziua anterioară, la nu mai puțin de 14 persoane testate pozitiv.