Tribunalul Iași a decis ca fostul ministrul liberal, Cristian Adomniței, să fie condamnat la închisoare cu executare timp de trei ani și două luni pentru abuz în serviciu. Acesta a fost condamnat pentru fapte pe care le-ar fi comis în timpul în care ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.

Alături de Cristina Adomniţei, judecătorii ieşeni au mai decis să le condamne pe Teodora Jinga şi Ingrid Carmen Irimescu, care au primit 4 ani şi 9 luni, respectiv 4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Adevărul.ro notează că cele două femei au ocupat funcţii de conducere la Consiliul Judeţean Iaşi.  Administratorul firmei favorizate, Letiţia Popa, a fost condamnată la 4 ani şi 7 luni de închisoare cu executare. Firma pe care aceasta o conducea la momentul presupuselor fapte, Laser Co, a primit o amendă penală de 105.000 de lei.

Trebuie precizat faptul că decizia Tribunalului Iași nu este definitivă.

Cei patru inculpați au fost trimiși în judecată în 2015

Acum 5 ani, DNA îi trimitea pe cei patru inculpați în judecată, fiind acuzați de fapte de abuz în serviciu, fals sau favorizarea infractorului.

În luna august 2013, la nivelul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziţiei prin procedura „ cerere de ofertă” de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi, contractul fiind adjudecat de SC Laser Co SRL, administrată de inculpata Popa Letiţia Elena şi semnat la 27 septembrie 2013.

Durata maximă de execuţie a contractului de servicii era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% (pe fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.

Pentru ca acest contract să fie atribuit SC Laser Co SRL, inculpata Popa Letiţia Elena a întocmit şi utilizat documente false, (cv-urile unor angajaţi), pentru a crea aparenţa îndeplinirii criteriilor de admisibilitate şi conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă Consiliul Judeţean Iaşi.

În acest mod, inculpata Popa Letiţia Elena i-a determinat, cu intenţie, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie, fără vinovăţie şi fără a avea cunoştinţă de caracterul fals al înscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condiţiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerinţelor minimale ale caietului de sarcini.

În perioada martie-aprilie 2015, inculpatul Adomniţei Cristian Mihai în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi de ordonator principal de credite, cu intenţie directă, le-a ajutat pe inculpatele Jinga Teodora şi Irimescu Carmen Ingrid, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală.

Partea civila Judeţul Iaşi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 391.955, 20 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat, prin plata ilicită a unor materiale care nu fuseseră predate autorităţii contractante şi prin faptul ca nu au fost percepute penalităţile prevăzute în contractul de achiziţie publică.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Jinga Cristina Teodora, Irimescu Carmen Ingrid, Popa Letiţia Elena şi SC Laser Co SRL.