Procurorii DNA sunt obligați de către judecători să informeze dacă au lucrat cu SRI în dosarele Belina și Teldrum, informează Realitatea TV.

Potrivit sursei citate, decizia vine ca urmare a unei sesizări în acest sens făcute de fostul ministru al dezvoltării regionale, Sevil Shhaideh, apropiată a lui Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea va benficia la rândul său de această decizie, în condițiile în care sensul solicitării este acela de a demonstra că metodele prin care DNA a alcătuit dosarul au încălcat legea. De altfelm PSD s-a aflat permanent într-o campanie împotriva colaborărilor între SRI și diverse instituții, campanie care a culminat cu publicarea unor procoale special concepute în acest sens.

Pe 27 iunie, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Sevil Shhaideh pentru abuz în serviciu în dosarul Insula Belina, clasând acuzaţiile pentru Rovana Plumb în această cauză. Alături de aceasta, au mai fost trimişi în judecată Ionela Stoian, la data faptei director în cadrul M.D.R.A.P, pentru complicitate la abuz în serviciu, şi Ionuţ Adrian Gâdea, la data faptei preşedinte al C.J. Teleorman, pentru complicitate la abuz, alături de alţi funcţionari publici. „În anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale”, se arată în rechizitoriul întocmit.