Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, marţi, la Vaslui, că subiectul eventualei sale candidaturi pentru funcţia de preşedinte al României va fi tranşat după alegerile europarlamentare, inclusiv printr-o discuţie cu aliaţii de la guvernare, social-democraţii. Declaraţia sa survine în contextul în care  Liviu Dragnea a anunţat că va face publică duminică seara decizia sa legată de posibila sa candidatură pentru funcţia supremă în stat.

Prezentat la un eveniment electoral de preşedintele Organizaţiei Judeţene Vaslui a ALDE, Daniel Olteanu, drept viitorul preşedinte al României, Călin Popescu-Tăriceanu a spus că prioritatea este reprezentată acum de alegerile parlamentare. „Haideţi să ne concentrăm întâi de toate pe alegerile care au loc duminică şi apoi vă promit că o să ne ocupăm şi de candidatura la prezidenţiale. O să stăm să analizăm noi între noi în partid, o să discutăm şi cu cei de la PSD şi sper să luăm cea mai bună decizie pentru România, adică să avem un candidat capabil să-l înfrângă pe actualul preşedinte”, a declarat Tăriceanu, citat de Agerpres.

Călin Popescu Tăriceanu a adăugat că alegerile pentru Parlamentul European sunt foarte importante şi reprezintă un test pentru viitoarele alegeri locale şi generale. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, marţi, că decizia privind o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidenţiale de la finele acestui an va fi anunţată duminică seara, după ce se vor afla rezultatele scrutinului pentru Parlamentul European. „După alegeri. Chiar duminică seară o să anunţăm”, a spus Liviu Dragnea. Se va alege praful de tot ce s-a făcut bun, dacă Iohannis mai stă 5 ani. Trebuie făcute toate eforturile ca Iohannis să plece de la Cotroceni. Această funcţie devine importantă. PSD se va pronunţa duminică seara

Te-ar putea interesa și: