Este vorba despre parlamentari. Aceștia se bucură de salarii enorme și de zile multe de concediu. Salariu brut lunar al unui europarlamentar spre exemplu, este de aproape 9 000 de euro.

Conform Statului unic, în Parlamentul European europarlamentarii sunt plătiți cu un salariu brut lunar de 8 757 euro. La salariul colosal se adaugă nenumărate beneficii. Conform DC Business, pentru o zi muncită, un parlamentar primește trei libere.

Trebuie să ținem cont că în fiecare an au loc două sesiuni ordinare, respectiv februarie-iunie și septembrie-decembrie, ceea ce înseamnă că celelalte luni libere, patru la număr, respectiv ianuarie, iulie, august și decembrie sunt libere. De menționat este faptul că în acest interval pot avea loc sesiuni extraordinare, însă acest lucru se întâmplă destul de rar.

În Parlament se lucrează doar primele trei zile din săptămână, ziua de miercuri fiind liberă. Joi reprezinta ziua de comisii, iar vinerea și sâmbăta sunt dedicate activităților în circumscripție.

„În consecință, din cele opt luni, echivalentul a 32 de săptămâni sau a 234 de zile, doar 96 de zile sunt dedicate activității propriu-zise în Parlament, la care putem adăuga, pornind de la premisa că măcar o zi din cele dedicate activității în teritoriu este folosită cu adevărat în acestg scop, încă 32 de zile.

Asta însă numai teoretic pentru că niciodată nu se ating cele 96 de zile lucrate. Astfe, din luna decembrie se scade ultima săptămână care cade de perioada de Crăciun și niciodată programul Parlamentului nu s-a prelungit dincolo de 22 decembrie. Apoi în aprilie acest an câte o zi de luni a fost zi de sărbătoare, o dată pentru Paștele catolic și protestant, o dată pentru cel ortodox. A fost apoi ziua de 1 Mai, iar parlamentarii încă nu și-au revenit după Sărbători, ca dovadă că această săptămână și miercurea a fost zi de ”activitate în cricumscripții”, de fapt o zi liberă în plus

În concluzie, circa 90 de zile pe an, adică trei luni, se lucrează în Parlament, la care mai putem adăuga circa 30 de zile pentru activitățile din circumscripții, cu precizarea că acestea variază de la parlamentar la parlamentar. Cele 120 de zile reprezintă patru luni anual, adică fiecare parlamentar lucrează o zi și este liber alte trei.”, conform DC Business.