Jeff Bezos, șeful Amazon este cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 125 de milairde de dolari, conform ultimelor date prezentate de Bloomberg. O mare parte a averii pe care o deține a investit-o în programe de dezvoltare de noi tehnologii spațiale prin intermediul companiei sale aerospațiale Blue Origin.

”Cred că este important” a spus Bezos pentru CBS într-un interviu acordat marți seară.

”Cred că este important pentru această planetă. Cred că este important pentru dinamismul generațiilor viitoare. Este ceva la care țin foarte mult. Este ceva la care m-am gândit toată viața”

Bezos care spune ”nu-ți alegi pasiunile, pasiunile te aleg pe tine” a devenit fascinat de tot ce ține de spațiu de când era încă un copil și i-a văzut pe astronauții Buzz Aldrin și Neil Armdstrong aterizând pe Lună.

”Dezvoltarea de noi tehnologii spațiale este critică pentru viitorul umanității”, spune Bezos.

”Noi oamenii trebuie să mergem în spațiu pentru a avea o civilizație înfloritoare. (…) Am ajuns să fim foarte mulți ca populație, ca specie, și această planetă este relativ mică. Vedem acest lucru în schimbările climatice, poluare, industria grea. Suntem într-un proces de distrugere a planetei. Am trimis probe în spațiu către toate planetele Sistemului Solar și acesta este un lucru bun. Trebuie să protejăm planeta.

Pentru a face acest lucru trebuie să putem trăi și lucra în spațiu”, spune șeful Amazon.

”Trimitem diverse lucruri în spațiu dar acestea sunt toate făcute pe Pământ. Într-un final va fi mult mai ieftin și mai simplu să construim lucruri complicate, precum microprocesoare, în spațiu și apoi să le trimitem înapoi pe Pământ. Toate acestea pentru a nu mai avea imensele fabrici și industriile generatoare de poluare pe Pământ (…) Pământul poate fi folosit doar rezidențial”, spune Bezos.

Vor trece multe generații și sute de ani până acest lucru va deveni realitate, spune Bezos, dar cu Blue Origin acesta lucrează pentru a dezvolta tehnologia necesară.

”Oamenii vor dori să locuiască pe Pământ și vor dori de asemenea să locuiască pe alte planete. Vor exista și alte locații unde se poate trăi frumos. Oamenii vor trebui însă să decidă acest lucru.”

Blue Origin testează deja un vehicul spațial denumit New Shepard, ce va putea transporta oameni în spațiu pentru scurte călătorii turistice.

”Toți cei care merg în spațiu declară că se întorc puțin schimbați și realizează cât de frumoasă, cât de mică și fragilă este această planetă. (…) Este ceva ce nu putem vedea de aici de jos dar odată ajunși acolo sus devine evident”, încheie Jeff Bezos.

Te-ar putea interesa și: