Sumele prevăzute cuprind 10.300 de miliarde yeni cheltuieli ale statului pentru dinamizarea activităţii, combaterea deflaţiei şi reducerea costului ridicat al yenului, în special prin intermediul marilor lucrări publice, precum şi al contribuţiilor financiare ale colectivităţilor locale şi firmelor private.

Partidul Liberal-Democrat (PLD, de dreapta), mare învingător în alegerile legislative anticipate de la 16 decembrie, şi aliatul său tradiţional, centristul Noul Komeito, mai doresc să accelereze reconstrucţia regiunii de nord-vest, devastată de seismul urmat de tsunami de la 11 martie 2011.

Domeniile tehnice şi ştiinţifice vor beneficia şi ele de fonduri noi pentru susţinerea activităţilor de cercetare şi dezvoltare (celule stem pluripotente induse, supercomputere, prospecţiuni pentru metale rare şi alte resurse, noi energii).

PLD a ajuns la putere în contextul în care Japonia se află în recesiune din cauza repercusiunilor triplei catastrofe din martie anul trecut şi a deteriorării conjuncturii internaţionale.
Sursa: Agerpres