„Săptămâna trecută pe ideea asta ne-am despărțit, v-ați speriat că doresc moartea proștilor. Am spus că nu doresc moartea nimănui pentru că proștii sunt necesari într-o societate. Nu poate fi definită calitatea umană fără prezența contrariului ei.

E nevoie și de astfel de oameni pe care nu o să-i numesc proști, o să-i numesc inteligenți asimptomatici. Nu prezintă semne, dar probabil că sunt foarte inteligenți.

Hai să vorbim de omenia acestor oameni prezenți în piață. Chiar când dânșii se frăsuiesc pe acolo, mai avem câte un anunț: au murit încă 14 oameni. Acești oameni nu se gândesc niciun moment, pentru că sunt inteligenți asimptomatici și pentru că sunt nesimțiți, că își bat joc de munca pe care au depus-o cadrele medicale în aceste două luni, munca uneori eroică, își bat joc de cei care s-au îmbolnăvit și au suferit în spital, în niște condiții date de COVID groaznice, își bat joc de morți. Asta fac în acest moment acești indivizi, fără să se gândească nicio secundă la ceilalți”, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu la Digi24.