”Unde este arabismul vostru, unde vă sunt îngrijorările cu privire la crimele israeliene în Palestina, unde vă este compasiunea pentru fraţii voştri palestinieni?” întreabă el retoric într-un comunicat difuzat miercuri, transmite dpa, citată de agerpres.

Catalogându-le drept ‘slugi ale SUA‘, Rouhani susţine că liderii celor două state au pus în pericol securitatea întregii regiuni.

Reacțiile oficialului intervin după ce miniştrii de externe din EAU şi Bahrein au parafat stabilirea relaţiilor diplomatice cu premierul israelian Benjamin Netanyahu marţi la Washington.

Donald Trump a fost de față

În ceea ce privește semnarea acordurilor, aceasta a avut loc în prezenţa preşedintelui american Donald Trump la Casa Albă.

Astfel, la ora actuală sunt patru ţări arabe, între care Egiptul şi Iordania, care întreţin relaţii diplomatice cu Israelul.

Se aşteaptă ca, în urma acestor acorduri, Israelul să-şi suspende planul de anexare a unor zone din Cisiordania pe care palestinienii le revendică pentru viitorul lor stat.

Palestinienii au denunţat un ‘cuţit înfipt în spate’ din partea celor două ţări, acuzându-le că au făcut pace cu Israelul fără să aştepte crearea statului lor, potrivit AFP.

În urmă cu câteva săptămâni, Israelul şi Emiratele Arabe Unite au ajuns la un acord istoric de, care va duce la normalizarea relaţiilor dintre cele două naţiuni, înţelegere la realizarea căreia a contribuit Donald Trump, relatează Reuters.

Conform înţelegerii, Israel a fost de acord să suspende aplicarea suveranităţii în zone din Cisiordania despre care se discuta despre o anexare.

Acordul de pace este rezultatul unor negocieri îndelungate între Israel, Emiratele Arabe Unite şi Statele Unite, care s-au accelerat recent, au afirmat oficiali de la Casa Albă.

Acordul a fost realizat telefonic, joi, între Trump, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi şeicul Mohammed Bin Zayed.

“Progres URIAŞ astăzi! Acord istoric de pace între cei doi MARI prieteni ai noştri, Israel şi Emiratele Arabe Unite”, a notat Donald Trump pe Twitter.