Serena Williams este una dintre cele mai bune sportive ale lumii, iar în prezent se pregătește pentru turneul de la Roma. Ea va juca direct în turul doi cu învingătoarea partidei dintre Laura Siegemund și Nadia Podoroska.

Deși este prezentă la aproape toate turneele lumii, jucătoarea americană nu a mai participat din 2015 la turneul de la Madrid, patronat de Ion Țiriac. În acest context, există speculații că aceasta ar fi lipsit în acest an tocmai din cauza relației cu omul de afaceri român.

Mai exact, este vorba despre niște declarații pe care Ion Țiriac le-ar fi făcut în urmă cu ceva timp la adresa sportivei. Astfel, înainte de turneul de la Roma Serena Williams l-a pus la zid pe Ion Țiriac.

În cadrul conferinței de presă organizată înaintea turneului, jucătoarea americană a fost întrebată de ce a refuzat participarea la turneul de la Madrid și dacă remarcile făcute de Ion Țiriac au influențat-o în vreun fel.

Sportiva Americană l-a numit pe afacerist ”om bătrân, bătrân”, însă nu a oferit o serie de declarații cu privire la relația pe care o are cu acesta.

”Comentariile de la tipul acela? De la acel om bătrân, bătrân? Da, nu știu. Încă e…”, a declarat Serena, citată de Eurosport, la conferința de presă, lăsând loc pentru interpretări.

Ion Țiriac i-a recomandat Serenei să se retragă

De menționat este faptul că, atitudinea sportivei vine după ce Ion Țiriac i-ar fi recomandat acesteia să se retragă. Acesta declara că Serena este într-adevăr o jucătoare senzațională, însă dacă ar fi fost decentă, s-ar fi retras.

“La vârsta asta (n.r. – 39 de ani) şi la greutatea pe care o are acum, nu se deplasează atât de uşor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzaţională. Dacă ar avea puţină decenţă, s-ar retrage. Din toate punctele de vedere”, declar Ion Țiriac, la TVR.

După comentariile făcute de Țiriac, soțul americancei, Alexis Ohanian, l-a atacat pe afaceristul român în contextul în care aceasta a învins-o pe Simona Halep. Cuvintele au fost destul de greu de digerat.

“E bine că nimeni nu-l bagă în seamă pe rasistul, sexistul şi clovnul Ion Ţiriac”, scria Alexis Ohanian pe twitter.