România anului 2020 este o Românie formată din oameni buni? Oameni în adevăratul sens al cuvântului, nu definiți prin simpla caracteristică de a se fi născut în specia umană? Concluzia o veți trage fiecare dintre voi în parte. Noi am aflat că există însă în România și persoane care atunci când este necesar pun generozitatea, spiritul civic în față profitului și interesului de afaceri. Nu se găsesc facil, dar există, se arată într-un mesaj al Fundaţiei Ţiriac.

Suntem în plină stare de urgență decretată în România în urmă cu o luna. Dată de 16 martie 2020 a fost prima zi în care românii au început să resimtă modificările vieții afectate de noul coronavirus. Iar unul din cinci conaționali întră în categoria de vârstă extrem de vulnerabilă în față COVID-19: mai exact 3,5 milioane de români au peste 65 de ani. Dintre aceștia, jumătate suferă de cel puțîn o altă boală cronică, în condițiile în care în România există un singur doctor la fiecare 335 de persoane.

Problemele sistemului medical național nu le vom dezbate, însă este cel puțin evident pentru oricine că nu suntem nici măcar comparabili ca servicii medicale cu alte țări europene care au fost chiar și la nivelul lor îngenuncheate de pandemia cu care ne confruntăm global.

În acest context, Fundația Țiriac și-a anunțat ferm intenția de a sprijini autoritățile și persoanele aflate în dificultate – bătrâni care nu mai au pe nimeni, vârstnici ale căror rude sunt absente din țară sau pur și simplu dezinteresate de aceștia, persoane peste 65 de ani care nu și-ar fi permis financiar să stea izolați fără un sprijin extern. Pentru că aceasta este realitatea care ne înconjoară în România.

Dar oricâte fonduri ar aloca, Fundația Țiriac nu putea îndeplini singură acest deziderat. Așa că a apelat la rândul sau la marii retaileri naționali cu scopul de a realiza achizițiile necesare alimentelor de baza pentru aceste persoane vulnerabile. Persoane pe care nu le-a ales Fundația de una singură, ci sunt oameni a căror situație a fost analizată și comunicată de către autoritățile locale.

Doi jucători din industria de retail alimentar au răspuns pozitiv și au ales să ni se alăture în demers. Le vom dezvălui faptele pentru că noi considerăm că sunt importante și esențiale în contextual actual, spun cei de la Fundaţia Ţiriac. Este vorba de Selgros și încă un mare retailer. Companii ai căror reprezentanți, a se citi oameni desăvârșiți în adevărată formă a cuvântului, au ales să acorde discounturi față de prețurile uzuale pentru a facilita achizițiile și implicit numărul de persoane vulnerabile susținute prin proiect, au decis să mute stocuri dintr-o unitate proprie într-altă suportând cheltuielile pentru a putea deservi toate zonele țării în această acțiune umanitară sau să livreze produsele pe costuri proprii. Pe scurt, să sprijine, să aloce bugete și mai ales efort pentru oamenii din jurul lor aflați în dificultate, în imposibilitatea de a se alimenta.

Faptele și deciziile celor două lanțuri de magazine sunt cu adevărat pornite din responsabilitate civică, din compasiune pentru aproapele nostru. Au fost dispuse să depună eforturi fără să comunice pe această tema, fără să se laude sau să se promoveze astfel. Așa încât astăzi am decis să vorbim noi despre faptele acestora.

Știm că puterea de cumpărare a persoanelor celor mai vulnerabile în față COVID-19 este fix cea mai redusă. Știm că nu ei sunt principala sursă de venit a vreunui mare retailer. Dar știm și că există oameni în anumite companii care atunci când acționează o fac cu conștiința. Cu gândul că trebuie să ne respectăm aproapele la orice vârstă, că trebuie să le fim alături celor ajunși la o etate înaintată, că nu trebuie să ne părăsim între noi vreodată. Că speranța acestora stă în cei mai tineri și că putem fi buni să îi protejăm. Că peste ceva timp vom fi la rândul nostru în locul lor și ne vom dori același respect pe care îl merită și ei astăzi.

Unul dintre reprezentanții autorităților locale spunea la momentul la care ne înainta lista persoanelor aflate în dificultate pe aria sa: “Nu au pe nimeni să îi ajute. Sunt ai nimănui”. Va spunem că există însă oameni, în companii sau pur și simplu în România, care le sunt alături în astfel de momente ce ne încearcă pe fiecare și îi vor bine, sănătoși, alături de noi și după această perioada nefastă.

Împreună cu aceștia reușim să alimentăm, să fim “alături” în izolare, de peste 17.000 de români aflați în dificultate. Avem puterea să transformăm imposibilul în posibil și să protejăm viață semenilor noștri. Aducem speranța acolo unde există nesiguranță pentru ziua de mâine.

Pachetele cu alimente de baza ajung în 60 de localități din 28 de județe ale țării, la fiecare două săptămâni. Felicităm autoritățile locale care au ales să se implice în proiectul nostru și să aibă astfel grijă de comunitatea pe care o administrează. Ne bucură faptul că putem fi astfel un sprijin valoros pentru zone precum Suceava, Timiș, Neamț, Hunedoara, Arad – care se numără printre cele mai afectate județe din România.

“Lecția de altruism oferită prin intermediul acestei acțiuni este un exemplu de solidaritate umană, pe baza căreia păstrăm încrederea că doar uniți și acționând împreună vom reconstrui normalitatea socială în România. În istoria fiecărui om, că și în istoria umanității, atunci când lecția suferinței este înțeleasă, omul se schimbă în profunzimea lui, devenind mai bun și cladind o societate mai bună”, sunt cuvintele adresate de reprezentantul unei localități în care se desfășoară proiectul umanitar al Fundației Țiriac cu sprijinul celor doi parteneri.

Să nu uităm cine sunt oamenii în adevăratul sens al cuvântului – #SelgrosRomania, #Selgros.