Klaus Iohannis se declară dezamăgit de un om pe care în urmă cu câțiva ani îl susținea necondiționat. Este vorba de Cristian Bușoi, actualul șef de la PNL București. Potrivit unor surse politice, citate de G4media, șeful statului ar fi nemulțumit de activitatea organizației PNL din Capitală.

Supărarea lui Iohannis poate fi justificată dacă se ține cont de perioada când PNL București era una dintre cele mai puternice organizații din țară, pe vremea când aceasta era condusă de primarul de la Sectorul 1, Andrei Chiliman. La ultimele alegeri parlamenare PNL București a obținut printre cele mai slabe rezultate din țară, fiind printre primele trei cele mai neperformante organizații.

Acum însă, Iohannis ar fi luat atitudine și le-ar fi spus celor de la PNL, într-o întâlnire, că au șansa de a se situa peste PSD. “E adevarat, nu neglijati orasele mari si cu precadere Bucurestiul”, ar fi comentat șeful statului. Potrivit unor surse participante la ședințe, Iohannis ar fi dezamăgit de organizația București. “Știa că acolo este dezastru. Nu cred că are așteptări”, au dezvăluit sursele citate de jurnaliști. De altfel, întreaga întâlnire a fost concentrată în jurul campaniei electorale și a referendumului.

Abordarea lui Iohannis este extrem de interesantă dacă o privim dintr-o altă perspectivă. Organizația PNL București este condusă din iulie 2016 de europarlamentarul Cristian Bușoi. Acesta vrea să obțină acum încă un mandat la Bruxelles. În urmă cu câțiva ani, însă, Bușoi a avut susținerea necondiționată a șefului statului în cursa internă din PNL pentru Primăria Capitalei. Iohannis a dat chiar și un semnal în acest sens, vizitând, în plină campanie în interiorul partidului pe acest subiect, în 2015, Institutul Astronomic al Academiei Române, alături de Cristian Buşoi.