Se pare că cei de la PNL au deschis deja șampania în sediul de campanie al lui Klaus Iohannis. Liberalii nu-și mai pun cu niciun chip problema câștigătorului celui de-al doilea tur al alegerilor prezindețiale din acest an. Surse din interiorul partidului au dezvăluit că starea de spirit în tabăra liberală este la cote înalte, având în vedere datele din exit-poll-uri. Potrivit unor surse din PNL, după plecarea lui Klaus Iohannis de la sediul partidului, staff-ul de campanie a trecut la pariuri.

Cei mai optimiști dintre cei prezenți la sediul de campanie mizează pe scoruri cu 7 în faţă pentru Klaus Iohannis, chiar spre 75%, în vreme ce alţii merg pe varianta unui 67-68%. S-a ajuns chiar la pariuri pe bani între liberali, precizează surse politice, conform stiripesurse.ro.

Cei de la PNL spune că prezenţa finală fa fi de 55-56%, cu tot cu diaspora. Trendul naţional de creştere cu 7% faţă de primul tur se menţine. În diapora, prezenţa creşte cu 40% faţă de primul tur.

Diferenţa dintre cei doi candidaţi din turul II al alegerilor prezidenţiale creşte, potrivit datelor din cele două exit-poll-uri de pe piaţă la ora 16.00. Astfel, potrivit sondajului CURS-Avangarde, Klaus Iohannis este la 61% în preferinţele electoratului, faţă de 58% la ora 14.00. Viorica Dăncilă este la 39%, în scădere cu trei procente faţă de ora 14.00.

Sondajul IRES arată o diferenţa ceva mai mică, 60%-40% în favoarea lui Klaus Iohannis, potrivit unor surse politice.