Liderul PNL, Ludovic Orban, lansează o ipoteză bombă. Acesta susține că președintele nu-l va accepta pe Eugen Nicolicea la Ministerul Justiției.

„PSD s-a mai făcut o dată de râs cu propunerile pentru această remaniere, iar a-l schimba pe Tudorel Toadercu Nicolicea este ca şi cum l-ai schimba pe dracu cu tac-su. E clar că Dragnea a ajuns la un asemenea nivel de disperare ca să scape de puşcărie încât şi-a găsit singurul inconştient care este dispus să iniţieze ordonanţa privind aministia şi graţierea. Dar vreau să îi liniştesc pe români şi să le spun că era vorba aia cu ‘când o face plopul mere sau pere şi răchita micşunele”: o să ajungă Nicolicea ministrul Justiţiei când o face plopul mere şi răchita micşunele”, a afirmat Orban într-o conferinţă de presă.

Tudorel Toader și-a dat demisia după ce PSD i-a retras sprijinul politic.

„Merg la Guvern și îi prezint doamnei prim-ministru demisia din funcția de ministru al Justiției. Domnia sa va decide ce face cu această demisie, sigur, cel mai probabil o trimite la președintele Republicii, în felul acesta domnia sa declanșează procedura de remaniere prin solicitarea pe care a formulat-o și trimis-o de aseară, are în același timp și demisia mea și cel mai probabil o trimite la președintele Republicii. Voi rămâne până în momentul în care președintele îmi evalueazăm analizează, decide și emite decretul pe de o parte de eliberare a mea, pe de altă parte de numire a noului ministru al Justiției”, a spus Toader.