Viorica Dăncilă s-a decis să spună totul. Șefa PSD a dezvăluit greșeala făcută de partial ei în lupta cu Iohannis. Dăncilă susține că șeful statului a încălcat Constituția și că merita suspendarea din funcție. Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat că preşedintele Klaus Iohannis nu respectă Constituţia şi „merita” să fie suspendat din funcţie, dar acest lucru nu mai este posibil în acest moment.

„Nu se mai poate în aceste momente. Eu, cât am fost preşedintele partidului, nu am mai putut să-l suspend, cred că merita această suspendare sau, dacă domnia sa era un om care era corect, îşi dădea demisia a doua zi din momentul în care această moţiune a trecut, a aruncat ţara în haos, a creat disoluţie şi a plecat din ţară fără să găsească o soluţie. Cum putem să credem că acest preşedinte este interesat de România ?”, a declarat Viorica Dăncilă, miercuri, la TVR 1, întrebată de ce PSD nu l-a suspendat pe preşedintele Klaus Iohannis din moment ce au formulat acuzaţii de încălcare a Constituţiei la adresa sa, îndeosebi despre implicarea partizană a acestuia în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului.

Întrebată când s-a gândit prima oară la o suspendare a şefului statului, dar a ajuns la concluzia că nu este timp pentru un astfel de demers, Dănilă a spus: „În momentul în care mi-am dat seama că e un preşedinte care nu este preşedintele tuturor românilor, un preşedinte care dezbină şi instigă la ură, un preşedinte care nu respectă Constituţia României. Ştim că atunci când a depus jurământul, primele cuvinte erau ‘jur să respect Constituţia’, dar preşedintele Klaus Iohannis nu respectă decizia Curţii Constituţionale”.

„Ştiţi foarte bine că de un an şi opt luni de când conduc acest Guvern am avut obstacole nenumărate din parte preşedintelui. De câte ori am vrut să nominalizez pe cineva, preşedintele nu a respins din punctul de vedere al legalităţii, ci din punctul de vedere al oportunităţii, cu toate că oportunitatea era cea care trebuia să o stabilească premierul. Cetăţeanului de rând îi cerem să respecte Constituţia şi dacă nu respectă Constituţia îl sancţionez. Preşedintele României trebuie să fie un model, preşedintele României nu respectă Constituţia şi îşi asumă acest lucru. Atunci, ce fel de preşedinte este? Cred că vor răspunde cetăţenii prin votul de pe 10 şi 24 noiembrie”, a declarat Dăncilă.

 

Te-ar putea interesa și: