Klaus Iohannis a ieșit la rampă în miez de noapte. Șeful statului a reacționat din nou după tragedia de la Caracal, acolo unde cel puțin o tânără a fost măcelărită, în timp ce polițiștii au ezitat să intre în locuința principalului suspect. Șeful Poliției, Ioan Buda, a fost dat afară, la fel și șeful interimar al Poliției Olt, dar valul de demiteri s-ar putea să nu se oprească aici.

„Demisiile tuturor celor care au gestionat greșit cazul de la Caracal, cu urmări atât de dramatice, sunt obligatorii. Pentru garantarea siguranței românilor și pentru a preîntâmpina situații similare, demisiile nu sunt însă nici pe departe suficiente. Cât timp corupția, incompetența, promovarea pe alte criterii decât profesionalismul vor fi încurajate de unii decidenți politici, întreaga societate va avea de suferit. Pentru ca astfel de drame precum cea de la Caracal să nu se mai repete, este esențială și eliminarea acestor cauze profunde care au făcut-o posibilă. Am cerut ministrului de interne și directorului STS ca cercetările legate de acest caz extrem de grav să fie desfășurate cu maximă celeritate și la ședința CSAT de marți aștept să-mi prezinte un prim raport asupra acestui caz”, a scris Iohannis pe o rețea de socializare.