Așadar, liderii coaliției de guvernare sunt chemați miercuri, 6 ianuarie, de la ora 17:00, la Vila Lac. Aceștia vor discuta cu președintele Klaus Iohannis despre împărțirea funcțiilor de prefecți. În plus, vor exista discuții și cu privire la bugetul pentru anul 2021.

Despre bugetul pe anul acesta

La finalul lunii decembrie, premierul Florin Cîțu a vorbit pentru prima dată despre bugetul pentru anul 2021. Atunci, acesta a spus că salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv cel care ocupă funcţii de demnitate publică, se vor menţine anul viitor la nivelul celor din decembrie 2020.

„Legat de ordonanţa iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, această ordonanţă reprezintă o economie la buget de aproape 17,6 miliarde de lei pentru anul 2021. La primul articol: se menţin în cuantum brut salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv personalul care ocupă funcţii de demnitate publică şi funcţii asimilate acestora, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020. Acesta este un impact bugetar de aproape 12 miliarde de lei”, a precizat Cîţu, după şedinţa de Guvern.

Când va fi prezentat bugetul pentru 2021

De asemenea, premierul a declarat că bugetul pe anul viitor va fi prezentat în Parlament spre sfârşitul lunii ianuarie, iar discuţiile cu miniştri pe acest subiect vor începe de săptămâna viitoare.

„Bugetul pe anul viitor va fi prezentat în Parlament spre sfârşitul lunii ianuarie. Vom începe discuţiile pe acest subiect cu miniştrii de săptămâna viitoare. Vom merge pe dezbatere în Parlament cu bugetul. (…) Eu vă garantez că vor creşte şi pensiile şi alocaţiile anul viitor”, a spus premierul între-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Tot la finalul lunii decembrie, Guvernul s-a reunit în şedinţă pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă cu privire la măsurile pentru bugetul pe 2021.

Premierul Florin Cîţu declara că ordonanţa privind măsurile pentru bugetul din 2021 va fi aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri, printre aceste măsuri menţionând ajutoare de stat pentru HoReCa, acordarea de vouchere de vacanţă, ajutoare prin IMM Invest, prelungirea măsurilor active până în 30 iunie 2021.

„Va fi o ordonanţă care va fi pusă în transparenţă şi va fi aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri. Se prelungesc măsurile active până la 30 iunie 2021. (…). Munca flexibilă este o măsură care cred că se va permanentiza în România. În continuare sunt acele măsuri de ajutor de stat prin intermediul IMM Invest, noutatea că Agro IMM Invest o să fie aprobat în şedinţa următoare de Guvern, sper să fie gata cu toate avizele. Este o măsură pe care o aşteaptă cei din sectorul agricol, cu garanţii de până la 1 miliard de lei”, a spus Cîţu, la Palatul Victoria.