"De 10 ani există între ţările noastre un Parteneriat Strategic solid în toate domeniile, pe care ne dorim să-l aprofundăm şi, în acelaşi timp, să-i dăm mai multă concreteţe", a spus şeful statului, care a amintit că i-a primit, la Palatul Cotroceni, atât pe Francois Hollande, cât şi pe actualul preşedinte francez Emmanuel Macron. 

"Prietenia România- Franţa este specială şi datorită celor două comunităţi deja tradiţionale care acţionează ca adevăraţi ambasadori în viaţa de zi cu zi", a mai spus Iohannis. 

Şeful statului a vorbit despre aportul românilor la societatea franceză. "Comunitatea română din Franţa a demonstrat că este un contribuitor important la dinamica economică şi socială a societăţii franceze, iar comunitatea franceză din România, şi mulţi dintre ei se află astăzi aici, şi mă bucură acest lucru, este o comunitate vivace, activă în mediul economic şi nu numai", a punctat el. 

Iohannis a vorbit despre unul dintre conceptele viziunii franceze – fraternitatea. "Sunt convins că doar unindu-ne forţele, în spiritul fraternităţii noastre istorice, România şi Franţa vor contribui, ca două ancore de stabilitate la un capăt şi celălalt al Uniunii Europene, la reuşita relansării proiectului unei Uniuni mai puternice", a spus el. 

De asemenea, şeful statului a făcut referire şi la Sezonul România – Franţa, ce va începe la finalul anului. "Fără a neglija trecutul, Sezonul este orientat către viitor şi urmăreşte să pună în lumină un destin comun, într-o Europă pe care împreună, România şi Franţa, ne-o dorim mai puternică", a afirmat preşedintele. 

El a subliniat că, dincolo de semnificaţiile istorice pentru Franţa, 14 Iulie "a devenit şi o sărbătoare a valorilor democratice care ne unesc: ataşamentul faţă de idealul de libertate, determinarea de a lupta pentru ca fiecare cetăţean să poată reuşi în viaţă şi în societate – ceea ce numim egalitate – şi convingerea că nimeni nu trebuie lăsat în voia sorţii, şi anume fraternitatea". 

După discursul oficial, şeful statului a urat, în franceză, succes echipei Franţei în finala Campionatului Mondial de fotbal de duminică. 

La recepţia de sâmbătă, de la Ambasada Franţei la Bucureşti, au fost prezenţi şi membri ai corpului diplomatic, ai Guvernului, procurorul general al României, Augustin Lazăr, şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, precum şi fostul procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.