În discursul ținut, Iohannis a avut o serie de atacuri dure la adresa PSD, insinuând că social-democrații ar fi vinovații morali ai accidentului de la Ialomița, soldat cu zece morți și șapte răniți, după ce un șofer de tir a adormit la volan și a izbit în plin un microbuz:

„Corupția ucide. Această nepăsare criminală a pesediștilor costă vieți de români. Avem nevoie de această infrastructură, ideea  cu autostrada nu este doar o ambiție politică sau un moft”, a declarat Iohannis.

În replică, purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a reacționat dur, printr-o intervenție la Antena 3:

„Avem un președinte care a blocat în ultimul an orice, așa că acum spune ce nu a făcut, că nu poate spune ce a făcut. Cred că e o zi de campanie în care e nervos că a făcut drumul până în Moldova. Eu nu l-am văzut de multe ori la Iași sau în vreun spital, dar știu că vinerea blochează tarficul cu coloana de mașini pentru a merge acasă. Avem un președinte care nu e adaptat la ce se întâmplă în țară. A mers în America și a venit cu o șapcă.

Astăzi am avut o tragedie națională și președintele a venit cu atacuri la PSD”,a declarat Valeriu Steriu, purtător de cuvânt al PSD.