Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru convocarea noului Parlament ales în data de 6 decembrie. Şedinţa va avea loc luni, la ora 12.00.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 16 decembrie a.c., decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 6 decembrie 2020m în ziua de luni, 21 decembrie 2020, ora 12:00, la Palatul Parlamentului”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Au fost repartizate mandatele de deputaţi şi senatori

Luni, după prima rundă de consultări cu partidele parlamentare, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu sunt încă întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern, dar a precizat că, dat fiind că Biroul Electoral Central a anunţat atribuirea mandatelor în urma alegerilor din 6 decembrie, convoacă noul Parlament pentru data de 21 decembrie.

Conform articolului 63 din Constituţie, Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

În şedinţa de luni a Biroului Central Electoral au fost repartizate mandatele de deputaţi şi senatori la nivel naţional.

Astfel, PSD are 110 deputaţi şi 47 de senatori, în total 157 de mandate, PNL are 93 de deputaţi şi 41 senatori, în total 134 de mandate, Alianţa USR-PLUS are 55 deputaţi şi 25 de senatori, AUR are 33 deputaţi şi 14 senatori, în total 47 de aleşi, iar UDMR are 21 deputaţi şi 9 senatori, în total 30 de mandate, potrivit news.ro.

PSD ia în calcul boicotul

În context, trebuie precizat că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre faptul că social-democrații nu exclud o boicotare a constituirii noului Parlament, prin absenteism.

Intenția PSD de a boicota constituirea noului Parlament, după ce președintele Klaus Iohannis a convocat ședința pentru luni, 21 decembrie, a apărut ca reacție la negocierile de împărțire a funcțiilor de putere din Parlament – șefia Camerei și a Senatului – între PNL și USR-PLUS.

”Am informat pe toată lumea, vedeți, avem posibilitatea să nu se constituie Parlamentul României pe data de 21 decembrie. Există în regulament, în cazul în care nu sunt două treimi, Parlamentul nu se constituie”, a avertizat Ciolacu, într-o emisiune televizată.

Președintele PSD a spus că nu îndeamnă deliberat la absenteism în ziua convocării noului Parlament, dar că ”fiecare poate să aibă o problema în acea zi”.

”Există această portiță în regulament și se poate întâmpla să nu se constituie Parlamentul României. Trebuie să respecți democrația și votul românilor.

Dacă vrei să joci în extrem și iei în batjocură votul românilor și te duci tu la Vila Lac 1 și faci aranjamente și împarți tu, după cheremul tău, cum îți vine ție, tot ce reprezintă Parlamentul, atunci este normal că și reacția celor care nu au fost invitați să fie în aceeași măsură”, a mai spus Marcel Ciolacu.