Este vorba despre decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului.

Scopul principal al legii este, potrivit expunerii de motive, preluarea custodiei ariilor naturale protejate care necesită custode de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, în vederea unei gestionări unitare a acestor arii naturale protejate şi a realizării proiectelor de infrastructură cu finanţare europeană în cadrul financiar 2014-2020.

Prin acest act normativ se elimină noţiunea de custode de arie naturală protejată, precum şi organizaţiile neguvernamentale dintre entităţile care pot administra arii naturale protejate.

Legea prevede că rezervaţiile ştiinţifice, rezervaţiile naturale, monumentele naturii şi, după caz, geoparcurile, siturile patrimoniului natural universal, zonele umede de importanţă internaţională, siturile de importanţă comunitară, ariile speciale de conservare şi ariile de protecţie specială avifaunistică care nu necesită structuri de administrare special constituite se administrează de către Agenţia Naţională de Arii Naturale Protejate.

Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate poate încheia parteneriate pentru administrarea ariilor naturale protejate prevăzute mai sus cu persoane juridice de tipul: instituţii de învăţământ şi cercetare, muzee, autorităţi publice locale, organizaţii neguvernamentale, care desfăşoară activităţi în domeniul ariilor naturale protejate.

„Administrarea ariilor naturale protejate şi a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în reţeaua naţională de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin: a) structurile teritoriale din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate; b) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea/subordinea, după caz, a unor regii autonome, companii şi societăţi naţionale, autorităţi ale administraţiei publice locale, servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale, instituţii ştiinţifice de cercetare şi de învăţământ din sectorul public şi privat, asociaţii de dezvoltare intercomunitară, muzee, constituite potrivit legii şi aflate în relaţie contractuală cu Agenţia Naţionala pentru Arii Naturale Protejate; c) Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării’, aflată în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, pentru Rezervaţia Biosferei ‘Delta Dunării'”, se arată în lege.

Actul normativ stipulează că modul de atribuire a administrării ariilor naturale protejate se stabileşte printr-o metodologie care se elaborează de Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

„Atribuţiile custozilor sunt preluate de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate prin structurile sale teritoriale”, mai prevede legea.

PNL şi USR au sesizat la CCR acest act normativ, însă Curtea a respins, ca neîntemeiată, această obiecţie de neconstituţionalitate.

Te-ar putea interesa și: