Klaus Iohannis „a semnat miercuri, 16 septembrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală (PL-x 559/14.09.2020)”, transmite Administrația Prezidențială.

Ce prevede actul normativ

Actul normativ prevede că alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate vor putea să îşi exercite dreptul de vot pe liste electorale suplimentare şi la o altă secţie din circumscripţia de care aparţin, în cazul în care şi-au schimbat recent domiciliul.

„Votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi, care poate fi numai duminica. În străinătate, votarea se desfăşoară şi pe parcursul zilei de sâmbătă, imediat anterioară datei votării”, este scris în lege.

Potrivit acesteia, prin partide politice parlamentare se înţelege partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care, la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au întrunit, individual sau într-o alianţă, pragul electoral şi au obţinut mandate de deputat sau de senator sau care nu au participat la ultimele alegeri parlamentare, dar la data declanşării calendarului electoral pentru alegerile parlamentare au ca membri 7 senatori sau 10 deputaţi.

Cine poate fi admis în corpul experţilor electorali

Potrivit articolului 16, alin. 1 din Legea 208, poate fi admisă în corpul experţilor electorali, prin decizie a AEP, persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are cetăţenia română; cunoaşte limba română, scris şi vorbit; are drept de vot; are o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcţiei; nu face parte dintr-un partid politic; a absolvit studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice sau în alte domenii; nu este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal.

Conform legii, „în situaţia în care birourile electorale ale secţiilor de votare nu pot fi completate conform alin. (3) şi (7), acestea se completează de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării cu personal asigurat de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de alte autorităţi publice, la solicitarea MAE. Costurile deplasării şi cazării personalului trimis în străinătate pentru a face parte din birourile electorale ale secţiilor de votare sunt suportate de către Ministerul Afacerilor Externe”.

Trebuie menționat că toate cheltuielile privind transportul, cazarea, masa şi alte cheltuieli curente ale reprezentanţilor formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate se suportă de către cei care îi desemnează, mai stipulează actul normativ.

Aceste secții de votare nu vor fi înființate

„La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autorităţile competente din ţara de reşedinţă retrag pe parcursul procesului de votare, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, acordul privind desfăşurarea operaţiunilor de votare în secţiile de votare organizate în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi/sau în afara acestora, nu se mai desfăşoară operaţiunile de votare în cauză. În acest caz, prevederile Legii 208/2015 se aplică în mod corespunzător”, prevede actul normativ.

Sursă foto: INQUAM