Allan Reich, membru al Consiliului Executiv al AJC, a subliniat, în prezentarea făcută preşedintelui Iohannis, că distincţia îi este acordată pentru sprijinul statului de drept. 

„La începutul anului, în timp ce sute de mii de oameni mărşăluiau prin Bucureşti pentru a protesta faţă de eforturile discutabile ale Guvernului de a împiedica lupta împotriva corupţiei, preşedintele României Klaus Iohannis a stat de partea corectă a istoriei, sprijinind transparenţa, statul de drept şi libertatea”, a precizat Allan Reich. 

În alocuţiunea susţinută în faţa participanţilor la Forum, şeful statului a anunţat că acceptă distincţia pentru poporul român ca o recunoaştere a credinţei în democraţie. 

”Accept prestigioasa distincţie ‘Light Unto the Nations’ nu pentru mine, ci pentru ţara mea şi pentru poporul român. Credinţa lor în democraţie şi în statul de drept este recunoscută prin această distincţie şi care ne-a adus, ca popor, acolo unde suntem astăzi. Ca o ţară ce a fost odată prinsă în întunericul dictaturii comuniste, am parcurs o cale lungă. Am înfruntat şi am trecut peste multe obstacole în procesul construirii unei democraţii solide, bazată pe stat de drept, economie de piaţă şi societate deschisă”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Forumul Global al American Jewish Committee. 

Şeful statului a subliniat faptul că, în unele momente, prin sacrificiile poporului român, ţara noastră şi-a câştigat locul de drept între naţiunile ce preţuiesc, protejează şi promovează principiile democraţiei. 

”Această distincţie specială mă face să îmi asum un angajament adiţional, de a-mi pune toată forţa, ca preşedinte al României, în spatele apărării democraţiei şi statului de drept pentru ţara mea, pentru regiune şi la nivel global”, a mai spus Iohannis. 

Acesta a mai vorbit şi despre viziunea sa a unei Românii puternice, moderne şi stabile, dezvoltată prin proiecte semnificative şi despre necesitate întemeierii unei mentalităţi bazate pe normalitate, consens democratic şi responsabilitate. 

„Trebuie să construim împreună un proiect sustenabil al unei naţiuni determinate să îşi atingă întregul potenţial. În acest scop, întărirea statului de drept şi salvgardarea independenţei justiţiei sunt, pentru mine, priorităţi de top. Lupta împotriva corupţiei notează un progres bun, dar trebuie să continuăm. Este promisiunea mea personală să o sprijin în continuare cu şi mai mare intensitate şi hotărâre. Nu există nicio altă cale înainte”, a adăugat el. 

La eveniment au mai fost prezenţi soţia preşedintelui, Carmen Iohannis, ambasadorul României în SUA, George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu. 

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, în perioada 4 – 9 iunie, o vizită în Statele Unite ale Americii, elementul central fiind întrevederea oficială cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump. 

Şeful statului român participă, marţi, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizaţii American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existenţă. 

„Light Unto the Nations” a mai fost acordată unor lideri marcanţi, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, fostul preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, preşedintele SUA Bill Clinton, precum şi altor şefi de stat din Europa şi America Latină. 

AGERPRES