Vineri, 22 noiembrie, legea care interzice bullying-ul în școli a intrat în vigoare iar potrivit prevederilor este interzis orice comportament care constă în violență psihologică. De asemenea, profesorii vor fi instruiți astfel încât să recunoască acest fenomen și să ia măsurile potrivite.

„În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”, se arată în noua prevedere introdusă în Legea educației.

În plus, potrivit legii, profesorii și învățătorii vor fi instruiți, în cadrul sesiunilor de perfecționare pe care le urmează, și cu privire la violența psihologică – bullying. Aceștia vor învăța cum să identifice fenomenul și cum să aplice strategiile și măsurile potrivite.

Potrivit legii, bullying-ul (violența psihologică) reprezintă: „acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale”.